Pensionări pe bandă rulantă la IPJ Sălaj. 30 de poliţişti s-au retras din activitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pensionări în lanţ la IPJ Sălaj, unde în doar două săptămâni, 30 de poliţişti au ieşit la pensie; alţi trei aşteaptă să le fie aprobate cererile.

Vestea ca pensiile militare nu vor mai depăşi salariile şi nici nu vor mai creşte periodic aduce un nou val de pensionări în Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj. După cei 22 de poliţişti sălăjeni pensionaţi în perioada 1 ianuarie-15 august, alţi 30 şi-au încetat raporturile de serviciu prin pensionare în ultimele două săptămâni. Printre aceştia, cinci ofiţeri, toţi ocupanţi de fotolii înalte în Inspectorat: Valeria Gabriela Danciu, împuternicit al şefului IPJ Sălaj, Gelu Cordea, şeful Poliţiei Municipale, Janiel Teofil Vaida, şeful Poliţiei Cehu Silvaniei, Silviu Danciu, şeful Biroului de analiză şi prevenire a criminalităţii, şi Valer Florian, şeful Biroului arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Pe lista de aşteptare se află încă trei cereri de pensionare, printre care, susţin surse din IPJ Sălaj, şi cea a lui Viorel Vicaş, şeful Biroului Rutier.

Reamintim că începând cu 15 august, frâiele instituţiei au fost preluate de căre adjunctul Aurel Ştirb, după ce şeful Inspectoratului, Ovidiu Dosa, a ieşit la pensie la doar 49 de ani. Până la această oră, Inspectoratul General al Poliţiei Române nu a împuternicit un ofiţer pentru postul rămas vacant.

Comisarul şef Aurel Ştirb a recunoscut că situaţia determinată de numărul mare de pensionări nu este tocmai uşoară pentru cei rămaşi în sistem, în condiţiile în care deficitul de personal a ajuns la 13-14 la sută. “Facem tot posibilul ca activitatea instituţiei să nu aibă de suferit”, a precizat adjunctul IPJ Sălaj, adăugând că atribuţiile celor care au părăsit sistemul sunt preluate de colegii lor, conform fişei postului.

Mai puteţi citi:

Şeful IPJ Sălaj s-a pensionat la doar 49 de ani. Alţi 32 de poliţişti au cerut să iasă la pensie

Jaf sub ameninţarea pistolului într-un bar sătesc. Hoţii deghizaţi în „Anonymous“ au furat şi trei doze de suc energizant

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite