Patriotismul local în rândul tinerilor, încurajat cu premii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii din clasele V-XII din şcolile şi liceele din Sălaj sunt invitaţi să se înscrie la un concurs, la finalul căruia se pot alege cu o tabletă, un mp4, un rucsac ori un aparat foto. Pentru a ajunge acolo, ei trebuie să dovedească faptul că ştiu care sunt elementele care definesc specificul localităţii din care provin.

Concursul are loc în cadrul proiectului „Sălajul Interactiv”, iniţiat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Sălaj Plus”, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău, cu sprijinul TenarisSilcotub,  şi a fost lansat miercuri, 19 martie, la Inspectoratul Şcolar al judeţului Sălaj, în cadrul şedinţei cu directorii de şcoli.

Potrivit reprezentanţilor „Sălaj Plus”, proiectul a fost preluat ca şi bună practică din regiunea Andaluzia – Spania, în cadrul unui proiect anterior derulat la nivelul judeţului Sălaj în perioada 2010 -2012 – Ruraland – actori ai dezvoltării rurale - finanţat în cadrul programului european Interreg IVC, având ca şi parteneri locali Consiliul Judeţean Sălaj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău.

Proiectul se adresează elevilor din clasele V-XII, din toate şcolile şi liceele sălăjene, organizate în jurul a 16 Centre Sălajul Interactiv Explorer. Elevii se pot înscrie în proiect până în 30 aprilie, după care ei vor trece, efectiv, la „munca” de cercetare în teren, având de ales între ariile de explorare stabilite de organizatori:  tradiţii orale – legende şi poveşti locale etc.; istorie şi patrimoniu artistic – arhitectura locală, biserici, castele, conace, cetăţi, ruine romane; sărbători, evenimente, tradiţii, meşteşuguri locale, port popular etc.; ocupaţii tradiţionale şi economia locală azi; geografie şi mediu natural; gastronomia locală. În funcţie de aptitudinile participanţilor, ei pot reda elementul surprins de ei fie prin eseu, fie prin fotografie, desen, reportaj, interviu sau alte modalităţi de exprimare.

La final, materialele elevilor vor fi evaluate, autorii celor mai bune urmând să fie premiaţi cu tablete, mp4, aparate foto şi rucsaci.

 

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite