Parlamentarul care a avut nevoie de 43 de zile să aleagă între fotoliul de deputat şi cel de manager la Ambulanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Balint a preluat interimatul SAJ Sălaj în iulie 2014 FOTO Andreea Vilcovschi
Liviu Balint a preluat interimatul SAJ Sălaj în iulie 2014 FOTO Andreea Vilcovschi

Devenit deputat după ce a obţinut doar 3,55% din voturi, parlamentarul a renunţat la finele săptămânii trecute la postul de manager pe care îl ocupă de doi ani şi jumătate.

Managerul interimar al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj, Liviu Balint, a demisionat din această funcţie vineri, 3 februarie, în a 43-a zi din cele 45 pe care le avea la dispoziţie, potrivit legii, pentru a lua o decizie în privinţa viitorului său profesional.

“Dacă aş fi ocupat postul prin concurs, puteam să mă autosuspend pe perioada mandatului, dar pentru că am fost numit interimar, singura soluţie a fost să îmi dau demisia”, a precizat Balint. Potrivit acestuia, atribuţiile de manager interimar au fost preluate de către directorul economic al instituţiei, Emilia Turcu.

Balint a mai spus că a decis să demisioneze abia la finalul perioadei legale, pentru a putea fi prezent, în 1 februarie, la Ministerul Sănătăţii, cu bilanţul pe anul 2016. "Aproape totul este la zi, mai sunt unele lucruri de rezolvat, dar joi voi organiza o conferinţă de presă în care să prezint un bilanţ al celor doi ani şi jumătate în care am condus Serviciul de Ambulanţă", a mai spus Liviu Balint.

Liviu Balint este manager interimar al SAJ Sălaj din iulie 2014. În vara anului trecut, a candidat la Primăria Jibou, şi pentru Consiliul Judeţean Sălaj, pe listele UNPR. A câştigat un mandat de consilier judeţean, dar a renunţat la el în scurt timp, întrucât era incompatibil cu funcţia de manager al Ambulanţei.

După alegerile parlamentare din decembrie 2016, unde a candidat pe listele PMP, a câştigat un fotoliu de deputat, deşi nu a obţinut pragul electoral.

Vă mai recomandăm:

Cum se face risipă din banul public: Lucrări neexecutate, dar plătite şi ambulanţe reparate pe bani, în perioada de garanţie

Cinci sălăjeni cu funcţii de conducere în Parlament. Ce comisii au prins senatorii şi deputaţii din judeţ

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite