La vânătoare de trufe. Povestea omului şi a câinelui care scormonesc de 14 ani pădurile în căutarea „diamantelor negre“

Publicat: 04.05.2016 14:04

Ultima actualizare: 10.08.2022 22:08

De când se ştie, Nicolae Racolţa a îndrăgit natura. Atât de mult, încât a decis să se facă silvicultor la Ocolul Silvic Cehu Silvaniei, o meserie care să îi permită să se bucure din plin de frumuseţile naturii, în general, şi ale pădurii, în special. Aşa a învăţat că natura trebuie nu doar preţuită, ci şi protejată.

Acum 14 ani, cu prilejul unei vizite în Italia, sălăjeanul a asistat la o discuţie pe tema trufelor şi a fost fascinat de tehnicile pe care le implică culegerea acestor ciuperci. “O ciupercă ce creşte sub pământ!? Mi se părea ceva de necrezut!”, spune cu nostalgie Nicolae Racolţa, amintindu-şi de începuturile sale în ceea ce avea să devină mai mult decât o pasiune. Una căreia i-a dedicat ultimii 14 ani şi care l-a făcut să iubească şi mai mult pădurea, cu toate secretele ei.

A luat totul ca pe o provocare. În 2002, informaţiile traduse în limba română despre trufe şi despre cum se culeg ele erau aproape inexistente. Prin urmare, Nicolae Racolţa a început să caute studii scrise în alte limbi, pe care le-a parcurs din scoarţă în scoarţă. Italienii şi cărţile pe care le citise spuneau că nu poţi porni de unul singur la “vânătoare de trufe”. Îi trebuia, aşadar, un partener care să ia urma trufei. A ales-o pe Linda, un brac german de trei luni, pe care a dresat-o cum a crezut mai bine. “Am folosit ulei de trufe şi norocul meu a fost că Linda s-a dovedit a fi un câine extre de inteligent şi de receptiv. Nu eram sigur că procedez cum trebuie. Cert este că după doar o lună şi jumătate de dresaj, Linda m-a ajutat să găsesc primele trufe”, rememorează Racolţa, adăugând că partenerul său patruped nu a avut nevoie decât de o oră de căutări prin pădure pentru a-i indica stăpânului său locul unde se ascundeau preţioasele ciuperci. “Mi-am pupat câinele şi ne-am întors acasă cu o recoltă de 440 de grame de trufe”, precizeză silvicultorul. Şi cealaltă zi când cei doi au reluat căutările “diamantelor pământului”, s-a dovedit a fi una productivă. La fel şi zilele ce au urmat.

Linda, un câine campion
De atunci, Nicolae Racolţa şi Linda sunt nedespărţiţi. Cât despre performanţele pe care le-a atins câinele, sălăjeanul este convins că vor fi greu de egalat: “Am participat alături de Linda, la două concursuri internaţionale de căutat trufe, pentru că am vrut să îmi evaluez partenerul. Am avut bucuria să-mi văd câinele învingând exemplare din rasa Lagotto Romagnolo, unica rasa certificată la nivel mondial pentru căutarea de trufe. Linda a mea a obţinut atât la concursul din 2004, din Italia, cât şi la cel desfăşurat un an mai târziu, în Ungaria, locul al doilea din 52, respectiv 104 câini participanţi”.

După Linda, Nicolae Racolţa a mai dresat peste 20 de câini, dar niciunul nu a atins performanţele partenerului său patruped. Chiar dacă Linda nu mai este la fel de agilă precum odinioară, sălăjeanul nu are de gând să-i găsească un înlocuitori. “După cinci-şapte ani în care câinele este folosit pentru căutarea trufelor, acesta ajunge să îşi piardă simţul olfactiv. Linda nu mai este câinele de la început. Orice alt căutător de trufe ar fi schimbat-o cu un alt exemplar, dar eu nu o pot părăsi. Alături de ea am bătut toţi munţii României. Când se pensionează ea, mă retrag şi eu”, afirmă silvicultorul.
Întreaga experienţă acumulată de-a lungul celor 14 ani în care a scotocit prin păduri s-a concretizat într-un blog şi în volumul "Ghidul culegătorului de trufe", o carte ilustrată în care Nicolae Racolţa oferă informaţii preţioase despre "diamantele negre" şi despre cum le poţi vâna şi, mai apoi, pregăti în bucătărie.

Ce rasă alegem pentru vânătoarea de trufe?
Şi pentru că nu poţi ajunge un bun culegător de trufe fără un partener pe cinste, sălăjeanul recomandă celor aflaţi la început de drum să achiziţioneze ori sa dreseze un căţel din rase cunoscute pentru abilităţile în munca de căutare a ciupercilor. Cu un lagotto romagnolo, o viszlă maghiară, un brac german, un pointer, un labrador ori un beagle alături, căutările pot fi extrem de productive. În fond, adevăratul căutător este câinele, nu omul.
“Să cumperi un câine gata dresat pentru căutarea de trufe poate fi un lucru riscant, nu de alta dar un trufar nu îşi vinde niciodată cei mai buni câini. Dacă optezi pentru a-ţi dresa căţelul, trebuie să începi cu unul cât de mic, de maxim patru luni, vârstă la care patrupedul este foarte receptiv şi sociabil . Dresajul poate fi efectuat cu biluţe de lemn de mărimea unei mingi de tenis, care au un orificiu în interior unde se pot introduce materiale textile îmbibate în ulei de trufe”, explică specialistul.

Atenţie la indiciile pe care ţi le oferă pădurea
Cu un câine pregătit alături, nu-ţi rămâne altceva de făcut decât să iei pădurea la pas. Cum trufarii îşi păzesc cu sfinţenie secretele când vine vorba despre zonele bogate în "diamante negre", nu îţi rămâne altceva de făcut decât să te ghidezi după reperele pe care ţi le oferă pădurea.
Majoritatea trufelor care cresc în ţara noastră se pot găsi în arboretele de foioase şi, mai rar, în unele păduri de răşinoase în care predomină speciile de pin negru şi molidul. Racolţa recomandă căutarea ciupercilor la lizierele de păduri, pe culmile dealurilor sau a platourilor de munte, de-a lungul drumurilor forestiere, dar şi în interiorul pădurii. Platele indicatoare, printre care cerenţelul, piperul lupului şi ciuboţica cucului, te vor ghida spre ascunzătoarea trufelor. "Dacă ai ieşit la vânătoare de trufe şi ai trecut pe lângă această plantă fără ca măcar să tresari, înseamnă că nu ai ştiut până acum că cerenţelul şi diamantele negre sunt de nedespărţit", este de părere trufarul sălăjean.

Căutătorilor aflaţi la început de drum le mai recomandă să se înarmeze cu multă răbdare. “Nu este deloc uşor să găseşti trufele. Trebuie să te trezeşti înainte de răsăritul soarelui, să umbli prin noroaie, să parcurgi kilometri prin pădure până ai norocul să dai peste o trufă. Pentru că ciupercile acestea nu se găsesc uşor! Cine crede că e plin pământul de ele se înşală!”

Braconierii, o ameninţare pentru habitatul trufei
Vânătorul de trufe consideră că este esenţial ca întreg procesul recoltării să se realizeze cu respect faţă de această ciupercă şi faţă de habitatul ei. Din păcate, spune el, în ultimii patru-cinci ani, în goana după bani, au apărut braconierii, "cei mai de temut duşmani ai trufelor". "Au un singur ţel: să recolteze cât mai multe trufe şi să obţină cât mai mulţi bani, indiferent prin ce metodă. Când unul dintre câini găseşte o trufă, scot imediat la iveală arsenalul de unelte interzise: sape, cazmale, greble, care distrug micoriza formată între trufă şi arbore şi, implicit, habitatul ciupercii", afirmă sălăjeanul. El trage un semnal de alarmă asupra faptului că în ţara noastră nu există nici o lege care să reglementeze cum, cu ce şi de către cine se poate recolta trufa: "În restul statelor europene, există legi foarte aspre care protejează tot ce este legat de trufe. În România, nimeni nu poate să ia vreo măsură împotriva braconierilor, ceea ce face ca distrugerea habitatului trufei să se amplifice în continuare. Dacă statul şi instituţiile sale nu vor lua măsuri de protejare a habitatului trufei, este posibil ca în câţiva ani, trufele să dispară din ţara noastră".

“Nu se face avere din trufe”
Un alt detaliu pe care căutătorii de trufe nu îl vor spune niciodată se referă la câştigurile obţinute. Dacă în România, preţurile practicate pe kilogram nu depăşesc 300 de euro, pentru trufa neagră, în Italia, de exemplu, costă 1.500 de euro. În cazul trufei albe, kilogramul se plăteşte în ţara noastră cu cel mult 2.000 de euro, în timp ce în peninsula italică, poate ajunge la 6.000 de euro, spune Racolţa. "Vorbim despre o afacere din care fac parte culegătorii, intermediarii şi restaurantele de lux. Preţul pe kilogram se schimbă de la o săptămână, la alta, şi este dat de cantităţile ce sunt livrate. În mod normal, Italia dictează preţul", explică sălăjeanul, a cărui întreagă recoltă este livrată unui intermediar din ţară, ce o distribuie, mai apoi, în state în care aceste preţioase ciuperci sunt extrem de apreciate.
Un lucru este sigur, spune el. “Nu se face avere din trufe. Da, poţi trăi bine, dar nu vei face avere. Trufarii care susţin altceva nu fac decât să se laude fără motiv”.

Ce sunt trufele?
Trufele sunt ciuperci subterane extrem de apreciate datorită gustului şi mirosului unic şi intens. Considerate un aliment de lux, se consumă numai în stare crudă, feliate sau rase în preparatele rafinate ale restaurantelor de lux.