FOTO Casele în care timpul a stat în loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căsuţa din Buciumi a fost inaugurată azi
Căsuţa din Buciumi a fost inaugurată azi

Sunt case care au trecut prin două războaie mondiale, au trecut şi prin comunism, dar au reuşit să rămână semeţe şi nealterate, sfidând, parcă, trendul modernităţii. Iar tocmai această sfidare a modernităţii le-a adus, acum, în sfârşit, recunoaşterea

Patru case ţărăneşti din Sălaj au fost restaurate în ultima perioadă printr-un proiect, intitulat "Acasă, ca demult",  în valoare de aproximativ 50.000 de lei finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi implementat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. Dincolo de faptul că sunt case mai vechi de un secol, pe care trecerea timpului nu le-a transformat mai deloc, lăsându-le aşa cum le-au gândit meşterii secolelor trecute, ele mai au o calitate care le face unice la nivel naţional: sunt case vii, în care se mai locuieşte şi unde războiul de ţesut nu este un simplu obiect de decor, ci unul care, din când în când, contribuie la bunăstarea celor care locuiesc acolo.

Luni, la Buciumi, a fost inaugurată prima dintre cele patru case. Mâine va veni rândul celor de la Pria, Cizer şi Iaz. Ele vor fi promovate, apoi, ca şi obiective turistice, unde curioşii vor putea vedea nu doar nişte obiecte de muzeu, ci vor putea să-i vadă la muncă pe proprietari, torcând caierul de lână, ţesând la război ori desfăşurând alte activităţi obişnuite în gospodăria tradiţională.

Iată şi "povestea" acestor bătrâne case, postată pe site-ul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj

Casa lui badea Ioan din Buciumi

Casa lui badea Ioan (Ştirb Ioan) din Buciumi a fost construită pe banii bunicului acestuia, Ştirb Simion, între anii 1928 - 1929. Acesta se întorsese din America şi l-a angajat pe meşterul Negrean Nicolae (naşul părinţilor lui badea Ioan),tot din Buciumi, să-i construiască o casă nouă, pe locul vechii case. În această casă au locuit trei generaţii: bunicii lui Ştirb Ioan, Ştirb Simion şi Ştirb Gripina, între 1929 şi 1978; părinţii lui, Ştirb Traian şi Ştirb Cristina; şi Ştirb Ioan cu soţia, Ştirb Ileana. Ştirb Ioan s-a născut în 1927 şi, până când s-aînsurat, în 1948, a locuit cu bunicul (bunica, Gripina, murise în 1944, în acelaşi an în care moare un frate lui Ioan, în vârstă de 4 ani), cu tata şi mama lui. În 1948 se mută cu soţia la socrii lui, dar se întoarce acasă în 1980. Aici îşi creşte cele trei fete, dintre care una îi moare în 2002, un an după moartea soţiei lui. Din 2002 este singur; din când în când îl mai vizitează fiicele şi nepoţii.

buciumi


Bunicii şi părinţii lui, ca majoritatea locuitorilor din Buciumi, au fost agricultori şi crescători de animale (cai, vaci, bivoli, porci, păsări de curte).

Casa – situată la aprox. 50 m de drumul principal – este construită din lemn de gorun, adus din Dealul Porumbului, şi lipită cu pământ. Ţiglele pentru acoperiş au fost aduse de tatăl său din Jimbolia. Fundaţia este din piatră. Casa are pivniţă, în care ţineau cada pentru curechi (varză), cartofi, mere etc.Lungim ea casei este de 13 m, lăţimea de 6 m, iar înălţinea de 3 m. Ţărnaţul(prispa), din lemn, este situat pe partea de răsărit a casei şi are lungimea acesteia şi lăţimea de 1 m. Din tărnaţ, printr-o uşă de lemn, ajungem în tindă(hol) şi din acesta în cele două camere ale casei: cea din stânga cu dimensiunile de 5/6 m, iar cea din dreapta 5/4 m. Camera din stânga are cuptor din cărămidă, funcţional şi în prezent. Pe pereţi sunt atârnate blide tradiţionale, o oglindă mare, veche, cu rame late de lemn. Au existat şi icoane, 16 la număr, 4 dintre ele fiind pictate pe sticlă la mănăstirea Nicula, dar, se plângea badea Ioan: „pă tăte le-or luat fetele aste”.
Fiecare cameră are câte 4 ferestre, cu structura de lemn, rămase neschimbate din 1929.



Casa Culii Drenului din Pria

buciumi

Casa Culii Drenului din Pria a fost construită în anul 1914 de familia CocaPavel şi Irina. Este o casă din lemn, cu fundaţie de piatră adusă din Baie (de la poalele Măgurii Priei, 996 m, cel mai înalt punct al Munţilor Meseş). Acoperişul ei este din ţiglă. Are o suprafaţă de 50 m² şi este compusă din: talpă (fundaţie), tindă şi camera mare. Casa Culii Drenului este aşezată în centrul satului Pria, la nr.131, în apropierea Bisericii şi a şcolii, lângă drumul principal ce străbate localitatea, pe malul drept al Pârâului Brăduleţ, în apropierea vărsării acestuia în Valea Priei (lângă podul lui Fanu Lichii).

Primul moştenitor al casei a fost Coca Nicolae, fiul lui Coca Pavel „a Drenului” şi al Irinei Coca. Coca Nicolae s-a născut în 25.04.1929 şi a decedat în13.08.2009. A fost căsătorit cu Coca Veronica, născută în10.08.1931 şi decedată în 7.02.2012. Părinţii ei au fost Lupuţ Ioan „a Ciucului” şi Lupuţ Maria. Coca Nicolae, neavând copii, a lăsat casa moştenire nepoatei sale după soţie, Coca Floare, care este actuala proprietară a casei.

Casa lui Fănuţă din Cizer

Casa lui Fănuţă este o casă ţărănească locuibilă, cu adresa: str. Valea Susanilor, nr. 59, Cizer, judeţul Sălaj. A fost ridicată în 1886 şi avea acoperiş de paie, până în 1922, când, după relatarea dnei Criste Florica, i s-a maiadăugat o cameră şi locatarii „o mărs la lucru la Jimbolia pentru ciripuri (ţiglă)” pentru un acoperiş nou.
Casa lui Fănuţă e amplasată lângă râul Crasna.În faţa ei se află valea,drumul comunal, cu vedere spre dealul cu păduri de fagi, carpeni şi mesteceni; în dreapta ei–şura de lemn; în spate – grădina cu porumb şi fasole, pădurea de cer, tufişuri de mure şi măceşe; în stânga–porumb, casa şi şura vecinilor. Se învecinează cu: peste vale – casa Vironicăi Culi Petri Lichi, a Floricăi Petri Gordani şi a lui Costelu Trăianu Gordani; din jos de ea– casa lui Toaderu Ili; din sus de ea – casa lui Vasile Rodini şi a Floricăi Ionaşu Niculi Cudur.

Casa lui Fănuţă este construită din piatră de râu, lemn, pământ şi ţigle; e văruită cu mieriu (albastru), are herede (prispă) cu vraniţă (poartă) şi şoşi (stâlpi) din lemn. Interiorul ei cuprinde trei încăperi: târnaţul (prispa), tinda şi camera propriu - zisă, pardosite cu pământ bătut, murluit (lipit) cu tină. În tărnaţ se intră pe două pietre, apoi se deschide vraniţa sau roşteiul şi se trece peste o grindă groasă numită talpa casei, pe care sunt prinse rude folosite, unele la uscat rufe, altele la uscat legume sau fructe. În tindă intrăm printr-o uşă din lemn masiv şi aici ne atrag atenţia: o laviţă pe capre de lemn, o masă cu poliţă, un pat de lemn umplut cu paie, rudele pentru haine, grinzile de care se atârnă fructe uscate, struguri, leasa pentru caş, scara de urcat în pod; sub scară: cofe din lemn, oale de pământ şi gozarul (făraşul) pentru scos gozol (murdăria) din casă.

În cameră, de pereţi atârnă, pe sub pod, un şir de blide, căni şi ulcele; pe pereţi: un peretar din lână, şterguri cu şire înguste, icoane, o oglinda. Pe grinda casei se ţin cărţi, sâta (sita) cu tăiţăi, cutia cu unelte decusut şi dohanul (tutunul); pe laviţa de lângă uşă se ţine oala de lut cu plantebinecuvântate; pe paturi: lipideauă (cearceafuri), ţoale din lână, perini lungi cu fund şi pătrate; geamurile au perdele de umbră.
În casa lui Făniţă se mai toarce, se îndrugă fuior de cânepă, caiere de lână, se ţese la război (pânză, lipideauă, saci, feţe de masă, preşuri), se vopsesc textile cu vopsele naturale din plante, se cos şi se ornează costume populare, se realizează podoabe din mărgele şi muruna cu oglinzi (specifică zonei).
În gospodărie se fac garduri din nuiele, se cultivă grădina fără a se folosi chimicale, se
cresc orătănii (găini ouătoare şi de carne, prepeliţe, gâşte americane) şi mamifere (cai, capre, porci, iepuri), se îngrijesc pomii fructiferi,se ciopleşte lemnul. În gospodărie se prepară şi se folosesc pentru hrană:pâinea de casă, compoturile, gemurile, murăturile, făina pentru mămăligă, fasolea, cartofii, zarzavaturile, legumele, pastele făinoase, ouăle, brânza de capră, carnea de porc, pasăre şi iepure.

Casa Birăiţii de la Iaz

Cunoscută sub numele de Casa Birăiţii, ea a fost construită de Lupou Dumitru (a Vilii) la începutul anilor 1900 şi a fost înregistrată în Registrul Comunei Plopiş în anul 1918.

Cel care a construit casa, Lupou Dumitru, a fost primar al comunei Plopiş timp de 25 de ani consecutiv ,între 1910 -1935 (aşadar, atât în perioada Imperiului Austro-Ungar, cât şi după înfăptuirea Marii Uniri de la 1918), până la moartea sa în anul 1935. Casa este denumită Casă Birăiţii deoarece în limba maghiară la primar i semai spunea şi birău, iar acesta decedând, oamenii îi spuneau soţiei văduve birăiţă.

În anul 1944, în această casă s-a instalat comandamentul germen, în jur de şase luni, format din trei ofiţeri care aveau legătură telefonică cu Primăria Plopiş şi cu aerodromul din Pădurea Lapiş. După retragerea lor, a rămas ca amintire de la ei o oală nemţească, în care s-a mai gătit .

În anul 2012, Casa Birăiţii a fost cumpărată de familia Bodea Alexandru şi relocată la nr.63, în perimetrul Muzeului Ligiei Alexandra Bodea.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite