Două şcoli din Zalău distruse de furtună. Autorităţile au dispus suspendarea cursurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acoperişurile şi geamurile şcolilor au fost distruse FOTO Andreea Vilcovschi
Acoperişurile şi geamurile şcolilor au fost distruse FOTO Andreea Vilcovschi

Cursurile uneia dintre cele mai mari şcoli din Zalău vor fi suspendate miercuri, 29 mai, pentru remedierea problemelor cauzate de furtuna violentă ce a lovit oraşul.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă convocat marţi, 28 mai, în urma furtuni violente ce a făcut prăpăd în municipiul Zalău, a evaluat pagubele produse la principalele instituţii publice.

Cele mai afectate sunt Şcoala Gimnazială "Corneliu Coposu" şi Liceul de Artă "Ioan Sima", acolo unde vântul puternic şi grindina de mari dimensiuni a distrus aproximativ 50% din acoperişuri.

"La Şcoala Gimnazială a fost distrus acoperişul şi au fost avariate iluminatoarele de la etaj, care fac legătura între corpuri şi nivele. Pentru a nu expune elevii la pericole, am decis să suspendăm cursurile miercuri, 29 mai, copiii urmând să se întoarcă la şcoală joi, 30 mai", a precizat viceprimarul Teodor Bălăjel.

La Liceul de Artă, au fost sparte mai multe geamuri, a fost avariat acoperişul, iar apa s-a scurs în sălile de clasă de la ultimul nivel. "Plouă în podul şcolii, apa s-a prelins la nivelul superior, iar parchetul din mai multe săli de clasă s-a umflat. Împreună cu directorul şcolii am decis ca aici să nu fie suspendate cursurile, elevii din clasele afectate urmând să fie regrupaţi în sălile de la nivelul inferior", a punctat viceprimarul.

Mai puteţi citi:

Municipalitatea face bilanţul dezastrului provocat de grindină. Zălăuanii trebuie să facă dovada pagubelor

FOTO VIDEO Furtună teribilă abătută asupra judeţului Sălaj. Cetăţenii au primit avertizare de cod roşu şi „vânt puternic cu aspect tornadic“

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite