Decizie finală în cazul poliţistului din Şimleu care a împuşcat mortal un suspect de furt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii Tribunalului Sălaj au respins astăzi plângerea formulată de un ONG împotriva unei soluţii date în luna februarie de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Este vorba despre soluţia prin care aceştia au decis să îl scoată de sub urmărire penală pe poliţistul din Şimleu care a împuşcat mortal, în iulie anul trecut, un suspect de furt.

Printr-o rezoluţie dată în 28 februarie, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj au stabilit că Dorin Baidoc, poliţistul din Şimleu Silvaniei care, în timpul unei misiuni, a împuşcat mortal un suspect de furt, trebuie scos de sub urmărire penală întrucât el nu a făcut altceva decât să îşi îndeplinească sarcinile de serviciu. Asociaţia de Dezvoltare Comunitară, Intervenţie Socială şi Apărarea Drepturilor Omului şi Copilului a formulat o plângere împotriva soluţiei procurorilor, înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj. Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei, judecătorul Claudia Tomşa, magistraţii au decis să respingă ca inadmisibilă plângere, motivul respingerii fiind acela că asociaţia nu avea nicio calitate în dosar, întrucât părţile vătămate nu au depus nici un document prin care să mandateze ONG-ul pentru a le reprezenta în instanţă.


Decizia de astăzi este definitivă.


Reamintim că incidentul în urma căruia poliţistul din Şimleu a ajuns în atenţia organelor de cercetare penală a avut loc în seara zilei de 28 iulie, în comunitatea de rromi din Pustă Vale. Potrivit informaţiilor primite, imediat după incident, de la reprezentanţii IPJ Sălaj, acesta se afla în timpul serviciului şi a fost solicitat să verifice o sesizare a unui administrator din zonă, care semnala un caz de furt de fier vechi. Poliţistul a verificat sesizarea, a constatat că aceasta se confirmă, obţinând totodată indicii cu privire la suspecţi şi direcţia spre care plecaseră. A pornit în urmărirea lor şi i-a localizat în cartierul Pustă Vale din oraş. În căruţă se aflau bunurile furate, despre care suspecţii au spus că le-au cumpărat, dar au refuzat să-i spună agentului de poliţie de la cine şi au devenit agresivi, înjurându-l şi ameninţându-l.

În intenţia de a-i conduce la sediul poliţiei pentru cercetări, cei trei bărbaţi, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, au opus rezistenţă, l-au lovit pe omul legii cu pumnii, picioarele şi o piatră, şi i-au rupt cămaşa de la ţinuta de serviciu, încercând să scape prin fugă. În acelaşi timp, poliţistul a scos pistolul şi a tras un foc de armă spre bărbat, rănindu-l. Agentul de poliţie a solicitat imediat prezenţa unei ambulanţe. Un echipaj SMURD a ajuns imedit la faţa locului, însă bărbatul decedase deja, fiind rănit în zona intercostală.
Procurorii clujeni au decis că poliţistul "nu a acţionat asupra victimei cu intenţia de a o ucide, ci în calitatea de agent de poliţie, reprezentant al instituţiei statului". Mai mult, procurorii spun că au fost îndeplinite condiţiile pentru a se stabili că poliţistul "avea dreptul să facă uz de armă împotriva victimei". "Considerăm că învinuitul Baidoc Dorin Mihai trebuie să beneficieze de protecţia oferită de legiuitor poliţistului aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu", au concluzionat procurorii clujeni.

Citeşte şi Poliţistul din Şimleu care a împuşcat mortal un suspect de furt, scos de sub urmărire penală. Procurorii au decis că avea dreptul de facă uz de armă

Acţiune a poliţiştilor la Pustă Vale: romi prinşi la furat de nuci şi lemne

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite