Cum se acuză reciproc autorităţile pentru transformarea oraşului în lac la fiecare ploaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploaia mai abundentă care a căzut în Zalău în cursul nopţii de miercuri spre joi a făcut ca pe mai multe artere de circulaţie din Zalău se se poată circula mai degrabă cu barca decât cu maşina.

Ploaia de ieri noapte a făcut ca gurile de canal situate în zonele joase ale oraşului să se transforme în adevărate fântâni arteziene, din care apa manajeră, amestecată cu cea provenită din precipitaţii, ţâşnea cu putere. Potrivit directorului Companiei de Apă Someş – Sucursala Sălaj, Eugen Pop, de vină pentru această situaţie nu ar fi evetuala subdimensionare a sistemului de canalizare a oraşului. „Reţeaua de canalizare nu este subdimensionată, însă scopul ei este acela de a prelua strict apele menajere, nu şi pe cele pluviale, pentru care există un alt sistem, administrat de SC Citadin. Problema este că atunci când plouă mai tare, aşa cum s-a întâmplat şi noaptea trecută, prin gurile de canal intră apă şi în sistemul de canalizare, iar la debite foarte mari debuşează”, explică Pop. Potrivit acestuia, de vină ar fi, în consecinţă, „sistemul pluvial al Zalăului, care trebuie regândit şi reabilitat”, dar şi configuraţia reliefului Zalăului, care face ca apele de pe versanţi să se acumuleze în zonele mai joase, accentuând probleme determinate de sistemul pluvial învechit.

De cealaltă parte, reprezentanţii Citadin spun că de vină nu ar fi sistemul pluvial, ci tocmai reţeaua de canalizare menajeră a oraşului, adică cea despre care Eugen Pop spunea că nu pune probleme. Reprezentanţi ai SC Citadin Zalău SRL au efectuat astăzi (ieri n.r.), 6 iunie 2013, mai multe vizite în teren pentru a evalua situaţia după precipitaţiile abundente din cursul acestei dimineţi. Potrivit directorului societăţii, Virgil Nicora, nu au fost semnalate probleme deosebite în ceea ce priveşte canalizarea pluvială, dar au fost depistate mai multe zone cu podeţe înfundate, care vor fi curăţate în cel mai scurt timp. Acolo unde a fost cazul, proprietarii din zonele de case au fost informaţi de către inspectorii primăriei că sunt obligaţi să cureţe şanţurile şi podeţele din faţa locuinţelor. De asemenea, pe strada Ghioceilor, o parte din pietrişul de pe carosabil a fost îndepărtat de ape, dar în zonă a fost trimisă deja o echipă a SC Citadin Zalău SRL pentru a remedia problemele.

Din păcate, şi de această dată au fost constatate deficienţe ale sistemului de canalizare menajeră, dar această problemă poate fi explicată şi eventual rezolvată doar de specialiştii din cadrul Companiei de Apă”, precizează purtătorul de cuvânt al societăţii, Paul Maghiu.

Cum nimeni nu îşi asumă vina pentru această situaţie, este clar că problemele nu vor fi rezolvate în curând şi, la fiecare ploaie mai sănătoasă, vom fi din nou provocaţi să "navigăm" prin oraş.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite