FOTO „Incubatorul” de genii a funcţionat din nou: şapte absolvenţi ai CNS, elevi de 10 pe linie în toţi cei patru ani de liceu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ei sunt absolvenţii de nota 10 ai CNS FOTO Olimpia Man
Ei sunt absolvenţii de nota 10 ai CNS FOTO Olimpia Man

Colegiul Naţional “Silvania” Zalău, liceul care a uimit în 2010 o ţară întreagă cu acea clasă în care 27 din 29 de absolvenţi au încheiat clasa a XII-a cu media 10, epatează din nou.

Chiar dacă anul acesta numărul celor care încheie ultimul an de liceu cu media 10 este mai mic, 12, impresionant este numărul şefilor de promoţie, adică a absolvenţilor care au avut pe tot parcursul celor patru ani de liceu numai medii de zece. Sunt şapte astfel de absolvenţi la CNS, număr întrecut doar în 2011, când au fost opt. Anul trecut, colegiul a avut cinci şefi de promoţie.

"Pot părea rezultate de domeniul fantasticului pentru cei care se raportează la alte vremuri", a recunoscut, astăzi, la festivitatea de absolvire, directorul Colegiului Naţional "Silvania", Vasile Bulgărean, cel care, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, şi cu primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, i-a felicitat şi i-a premiat pe cei şapte absolvenţi de 10 pe linie din acest an. Este vorba despre Ronela Miriam Popa, din clasa a XII-a A, Faluvegi Agota şi Mate Brigitta - din clasa a XII-a B, Ramona Ţolaş şi Horea Mureşan, din XII C, şi Adelina Cîmpan şi Robert Chiş Ciure, din XII I. Bulgărean a precizat că patru dintre cei şapte şefi de promoţie sunt şi "olimpici de serviciu" ai colegiului, participând, an de an, cu rezultate bune, la olimpiadele naţionale.

Dincolo de rezultatele "de domeniul fantasticului" ale celor şapte, Colegiul Naţional "Silvania" iese şi în acest an în evidenţă cu medii mari, în general, în toate clasele. De departe, cea mai mare medie generală pe clasă este cea a clasei de filologie XII I, cu o medie a mediilor generale din clasa a XII-a a celor 33 de elevi din nu mai puţin de 9,76. Urmează clasa a XII-a H, profil ştiinţele naturii - secţia maghiară, cu media 9,46, şi clasa a XII-a C, profil matematică - informatică, intensiv informatică, cu 9,40. Cea mai mică medie din acest an este cea a clasei XII F, profil matematică informatică: 8,16.
 

Citeşte şi FOTO Absolvenţii de la "Gheorghe Şincai" şi-au încheiat socotelile cu şcoala

Fata pentru care limba română nu are capcane

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite