Şi-a omorât soţia cu mai multe lovituri de cuţit. Ce riscă dacă va fi găsit vinovat
0Procurorii au avut nevoie de mai puţin de o lună pentru a finaliza cercetările şi a-l trimite în judecată pe agresor.
Un bărbat de 67 de ani din comuna Marca, judeţul Sălaj, a fost trimis în judecată luni, 7 ianuarie 2019, sub acuzaţia de omor asupra unui membru al familiei, pentru o crimă comisă în 11 decembrie 2018. Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, pe fondul unui conflict intrafamilial şi a consumului de alcool, bărbatul a pus mâna pe un cuţit şi i-a aplicat soţiei lui mai multe lovituri în zona toracică şi abdominală. Femeia în vârstă de 64 de ani s-a prăbuşit fără suflare pe podea într-o baltă de sânge, cadavrul fiind descoperit de către fiica victimei. Tot ea a fost şi cea care i-a alertat pe oamenii legii.
Agresorul a fost reţinut, iar o zi mai târziu, arestat preventiv pentru 30 de zile. În faţa anchetatorilor, el şi-a recunoscut faptele.
La începutul acestei săptămâni, inculpatul a cerut instanţei înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu, însă judecătorii i-au respins demersul.
Pentru infracţiunea de omor asupra unui membru de familie, legislaţia în vigoare prevede până la 25 de ani de închisoare.
Citiţi şi:
UPDATE Vizită încheiată în sânge. Un bărbat a fost atacat cu toporul în propria casă