Încă o grădiniţă privată acreditată în Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grădiniţa funcţionează pe lângă Biserica Baptistă Maghiară FOTO Olimpia Man
Grădiniţa funcţionează pe lângă Biserica Baptistă Maghiară FOTO Olimpia Man

Ministerul Educaţiei a acreditat o a doua grădiniţă privată în Zalău, după Grădiniţa „Sfânta Inimă a lui Iisus”, acreditată la începutul anului şcolar 2012 – 2013.

În Monitorul Oficial a fost publicată, zilele trecute, ordinul ministrului educaţiei privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa Creştină „David”, din Zalău. Grădiniţa funcţionează pe lângă Biserica Creştină Baptistă Maghiar din Zalău, este cu predare în limba maghiară şi are program normal, copiii stând la activităţi doar până la prânz. Potrivit textului ordinului, grădiniţa este considerată „persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege începând cu anul şcolar 2013 – 2014”.


Potrivit inspectorului şcolar Rodica Costache, responsabil la nivelul Inspectoratului Şcolar cu învăţământul particular, din toamnă grădiniţa ar urma să beneficieze, astfel, de finanţare de la buget pentru cheltuielile de personal şi celelalte cheltuieli acoperite din finanţarea per capita, în timp ce de plata utilităţilor ar urma să se îngrijească Primăria Zalău.

Citeşte şi Negocierile dintre Biserica Reformată şi Primăria Zalău s-au încheiat. Cine a învins

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite