65 de tineri, selectaţi de angajatorii veniţi la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
0Dintre cei aproximativ 150 de persoane care a încercat, vineri, să îşi găsească o slujbă la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj, 65 au fost selectate în vederea angajării.
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi a avut loc cu începerea de la ora 9.00 la Casa Municipală de Cultură din Zalău. Potrivit reprezentanţilor AJOFM Sălaj, din cei peste 250 angajatori contactaţi au participat la bursă 36, oferind 274 locuri de muncă, din care 29 fiind pentru persoane cu studii superioare.
Pentru persoanele cu studii medii au fost disponibile 245 locuri de muncă. Cele mai multe posturi oferite au fost în meseriile de electrician întreţinere şi reparaţii, mecanic, operator CNC, manipulant marfă, vânzător, barman, ospătar, casier, agent vânzări, stivuitorist, vopsitor industrial, strungar şi muncitor necalificat.
Principalele meserii oferite la bursă pentru persoanele cu studii superioare au fost:economist, şef departament, inginer constructor, desenator 3D, manager proiect, consultant asigurări, inginer agronom/horticol, inginer TCM/chimist/electronist/mecanic.
Estimăm participarea la bursă a unui număr de 150 persoane din care 120 tineri absolvenţi. Începând de săptămâna viitoare, 65 de tineri absolvenţi care au fost selectaţi în vederea încadrării vor susţine interviu sau probă la lucru la angajatorii participanţi la bursă.
Citeşte şi Semne de ieşire din criză: Cemacon redeschide fabrica de la Zalău!