Zeci de pompieri şi cetăţeni au participat la stingerea unui incendiu care a distrus 30 de hectare de vegetaţie în judeţul Vaslui
0Mai multe echipaje de pompieri au intervenit duminică, 30 august, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată din localitatea Popeşti, din comuna Micleşti.
Incendiul a fost anunţat la 112 de către primarul comunei. La sosirea primului echipaj de intervenţie, incendiul se manifesta pe aproximativ 24 hectare vegetaţie uscată şi exista pericolul de propagare spre plantaţiile de viţă de vie şi pădurea din apropiere. Având în vedere amploarea incendiului, în zonă au fost trimise alte două autospeciale din cadrul ISU Vaslui.
Vântul şi terenul accidentat au pus foarte mari probleme tuturor participanţilor la intervenţie. Potrivit pompierilor, au ars aproximativ 30 hectare vegetaţie uscată şi măraciniş, precum şi aproximativ două hectare de lăstăriş şi arboret. De asemenea, a fost degradată o suprafaţă de aproximativ 6.000 metri pătraţi plantaţie viţă de vie.
A fost salvată pădurea şi o suprafaţă de aproximativ 20 hectare viţă de vie. La intervenţie, pe lângă cei 20 pompieri, au mai participat membrii SVSU Micleşti, 30 de cetăţeni, 20 reprezentanţi ai Ocolului Silvic, poliţişti şi jandarmi.
Din primele cercetări, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spaţiu deschis.