EXCLUSIV Dimensiunea şpăgii la Albiţa: 4.000 de euro găsiţi în poşeta şefei pe "colectare". 17 vameşi arestaţi preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vameşi de la Albiţa aduşi la audieri FOTO Adevărul
Vameşi de la Albiţa aduşi la audieri FOTO Adevărul

Aproximativ 500 de oameni de pe ambele maluri ale Prutului au fost implicaţi în ancheta „mitei fraţeşti“ de la vama româno-basarabeană, demarată pe 1 mai 2013. Dimensiunea fraudei descoperite în timpul investigaţiilor i-a şocat până şi pe procurori.

Atât vameşii, cât şi poliţiştii de frontieră învinuiţi în dosar „taxau“ la sânge orice autovehicul de transport marfă care tranzita punctul vamal. Şoferii aveau de achitat şpaga la ambele cabine, atât la Leuşeni, cât şi la Albiţa. Potrivit unor surse judiciare, angajaţii punctului vamal de la Leuşeni erau mai lacomi, ajungând să ceară şpăgi de 250-300 de euro per transport.

Pe de altă parte, vameşii români n-au cerut investigatorilor sub acoperire mai mult de 200 de euro. Este vorba despre excepţii de la regula, care prevedea că şoferii trebuiau să pună în paşaport bancnote mici, de 5 sau 10 euro. Uneori se ajungea şi la 50 sau chiar 100 de euro.

Deşi pare puţin, investigatorii au reuşit să găsească în timpul descinderilor de acum două zile, asupra unei singure vameşe, în jur de 3.500-4.000 de euro. Cel mai probabil, femeia era responsabilă cu colectarea şpăgilor, urmând ca ulterior să împartă banii frăţeşte cu ceilalţi colegi.

Vameşa ţinea banii într-o poşetă şi a venit cu o scuză penibilă în faţa anchetatorilor: că banii proveneau dintr-un împrumut şi întâmplarea a făcut să-i aibă asupra ei. Şefa de tură în timpul descinderilor de la Albiţa era Cristina Gînju, fosta şefă a Direcţiei Vamale din Iaşi şi fostă şefă de birou la Vama Sculeni din judeţul Iaşi. Femeia se află, de altfel, pe lista celor 17 persoane reţinute în arest pentru 24 de ore în timpul zilelor de 23 şi 24 octombrie. În timpul turei în care a avut loc descinderea, Cristina Gînju a însărcinat-o cu "colectarea" pe vameşa Daniela Mârza.

În total, în timpul celor 50 de percheziţii ale birourilor şi maşinilor vameşilor, precum şi ale celor 27 de percheziţii domiciliare din judeţele Vaslui şi Iaşi, procurorii au găsit o sumă cumulată care se apropie de 150.000 de euro. Sumele ridicate din casele vameşilor variază între 2.000 şi 37.000 de euro. "Recordul" de bani ţinuţi în casă îi aparţine chiar adjunctului Vămii Albiţa, Eugen Cristescu.

Practic, judecătorii Tribunalului Vaslui au decis în seara zilei de 23 octombrie arestarea preventivă a 17 dintre cei 68 de angajaţi ai Vămii Albiţa. Din lipsă acută de personal, s-a decis demiterea tuturor celor 17 vameşi arestaţi şi organizarea, în regim de urgenţă, a unui concurs pentru ocuparea posturilor.

Mulţi dintre ei aveau banii depozitaţi în cutii, pe care nu s-au chinuit să le dosească prea tare. În plus, un alt amănunt incriminator este şi faptul că cea mai mare parte a banilor au fost găsiţi în bancnote mici, aşa cum erau strânşi în vamă. Oamenii implicaţi în anchetă au muncit aproape o zi să îndosarieze miile de bancnote.

„În perioada mai – octombrie 2013, în contextul desfăşurării activităţilor profesionale privind controlul poliţienesc/vamal asupra persoanelor care transportau colete spre şi dinspre Republica Moldova şi asupra mijloacelor de transport cu care acestea s-au deplasat, inculpaţii pretindeau şi primeau sume de bani (între 10 lei şi 100 de euro, pretinzând chiar şi 200 de euro) în schimbul permiterii tranzitării frontierei de est. În schimbul sumelor de bani pretinse şi primite, inculpaţii efectuau formal sau nu efectuau deloc controale vamale ale coletelor care erau expediate prin tranzitarea României, din Italia spre destinatari din Republica Moldova sau dinspre Republica Moldova înspre Italia“, se arată în comunicatul DNA.

Şoferii care predau paşaportul gol erau ulterior luaţi la întrebări. Dacă refuzau, în continuare, să se conformeze urma calvarul. TIR-urile sau alte autovehicule de transport marfă erau descărcate, iar bunurile din interior puricate, verificarea putând să se întindă pe durata a câteva ore.

Ancheta desfăşurată de Parchetele Anticorupţie din România şi Republica Moldova s-a concentrat strict pe dubele sau microbuzele încărcate cu pachete trimise acasă sau în străinătate de basarabenii aflaţi în Italia sau la domiciliu. Anchetatorii sunt de părere că descinderile de amploare din 2011 au avut măcar un singur efect asupra vameşilor: iniţial au fost infiltraţi doi şoferi români pe un microbuz care transporta colete.

Suspicioşi şi precauţi, vameşii români nu le-au cerut şpagă timp de mai multe săptămâni. Investigatorii au început să adune probe abia când pe fir a fost băgat un şofer sub acoperire din Republica Moldova. Un alt amănunt constatat că investigatori este „casta“ de la punctele de trecere a frontierei, formată dintr-un lanţ fără sfârşit de rubedenii sau prieteni extrem de apropiaţi, verificaţi la sânge înainte să primească un post. Procurorilor le-a fost imposibil să infiltreze un om în rândul vameşilor, aşa cum au plănuit în prima fază a anchetei.


Eugen Cristescu în timp ce era adus la audieri FOTO:adevarul 

eugen cristescu

Iată numele celor 17 vameşi reţinuţi la Vaslui: Cristina Gînju (şefa de la Albiţa), Eugen Cristescu (adjunctul vămii), Antoneta Dicu, Iulia Lăcrămioara Frunză, Alexandru Giugaru, Daniel Lucian Lăcătuş, Bebi Iordache, Costel Mitescu, Frasinica Pandelache, Liliana Pisaltu, Carmen Afloraiei, Adrian Florentin Andrei, Fănel Ciobanu,  Daniela Mârza, Constantin Olteanu, Iulian Doru Rucianu şi Adrian Teletin.

Toţi cei 17 lucrători vamali au primit, miercuri seară, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, după ce magistraţii Tribunalului Vaslui au admis cererile procurorilor. 

Pe aceeaşi temă:

Podul de şpăgi de peste Prut. Reţeta frăţească de împărţire a mitei între vameşii români şi cei basarabeni

Procesul şpăgilor de la vama Moraviţa începe după mai bine de un an de la descinderile cu elicoptere

UPDATE Şeful Vămii Călăraşi, scos din casă de mascaţi. Ion Voicu, dus la birou pentru percheziţii

Motivare şoc în dosarul poliţiştilor „şpăgari”de la Albiţa. Citeşte cum judecătorul dinamitează dosarul

Contrabanda cu ţigări le dă bătăi de cap poliţiştilor din Caraş-Severin

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite