Românii sunt alături de fata violată din Vaslui: „Felicitări, dragă fată, pentru lupta pe care o duci! Poate încă nu ştii cât de puternic este sufletul tău!“
0Românii scandalizaţi de drama tinerei de 18 ani din Vaslui, victimă a unui viol în grup, continuă să-i trimită adolescentei mesaje de susţinere. În acelaşi timp, multe dintre comentarii sunt adresate violatorilor, în termeni duri şi categorici.
„Adevărul“ vă prezintă alte câteva dintre mesajele pe care oamenii impresionaţi de cazul elevei violate le-au lăsat pe pagina de Facebook a ziarului şi în rubrica Comentarii de pe site-ul adevarul.ro. Începând de luni, 20 iulie, cotidianul „Adevărul” şi site-ul www.adevarul.ro desfăşoară o campanie amplă, „Dreptate pentru fata violată din Vaslui“ în jurul acestui caz, pe care jurnaliştii noştri l-au prezentat în repetate rânduri, din noiembrie anul recut, atunci când s-a petrecut tragedia.
În timp ce eleva de 18 ani din Vaslui continuă să trăiască coşmarul început în noiembrie anul trecut, fiind supusă acum şi unei campanii de denigrare pornite în spaţiul public de cei şapte violatori şi de apropiaţii lor din comuna vasluiană Văleni, violatorii se bucură de libertate.
Vă invităm pe toţi cititorii „Adevărul” să-i transmiteţi un mesaj de susţinere tinerei din Vaslui, folosind hashtag-ul #violulecrima. Noi ne vom asigura că mesajele voastre vor ajunge la ea, iar o parte din ele vor fi publicate pe adevarul.ro şi în ediţia tipărită a ziarului.
Iată câteva dintre mesajele primite de la cititori, pentru fata violată din Vaslui:
Nicoleta Mihaela: Draga mea, să mergi cu fruntea sus! Eşti un suflet nevinovat, să nu-ţi fie ruşine! Lor, nenorociţilor, trebue să le fie ruşine, trebuie schingiuiţi şi maltrataţi! Oricum, când or să fie la puşcarie, or să ajungă fetiţe! Să fii tare să treci peste această traumă! Te susţinem toată ţara!
Maris Ileana: Felicitări, fată dragă, că ai avut atâta curaj şi forţă să denunţi această gaşcă de gospodari cum am văzut la tv că a declarat primarul fără pic de ruşine, dar eu mă tot întreb şi nu găsesc răspuns: cum e posibil să vorbeşti aşa de 7 violatori care au chinuit acestă fată până la leşin. Au trezit-o şi au început din nou şi mai zic că sunt mari gospodari! Eu zic că dacă fetele, mamele şi nevestele celor care sunt de partea violatorilor ar fi violate, bătute, chinuite, ar mai zice că sunt gospodari. Eu sper ca justiţia să facă dreptate şi să ajungă după gratii, iar tu, fată dragă, mergi înainte cu capul sus şi nu ceda presiunelor mari care sunt pe tine! Curaj, fată dragă, Dumnezeu să-ţi ajute ţie şi familiei tale!
Elisabeta Lăpuştea: Felicitări fetei că a avut curajul să dea totul pe faţă. Şi felicitări şi celor din sat care o susţin pe fată. Se vede că au mai ieşit din satul ăla!
Roxana Maria: Indiferent de reputaţia fetei, indiferent de speculaţii, nimic nu justifică violul. Bestiile trebuie pedepsite!
Gina Boita: #violulecrima Felicitări, draga fată, pentru lupta pe care o duci împotriva celor care ţi-au făcut rău! Poate înca nu ştii cât de puternic este sufletul tău! Felicitări vouă, părinţilor ei, că aveţi valori şi principii şi că nu v-ati lăsat „cumpăraţi“ cu sacoşe de bani şi aţi ales demnitatea! Îţi doresc multă linişte şi multă dragoste ca să poţi depăşi acest moment!
Cezar Macarescu: Curaj, Raluca, comunitatea de români din Italia, mai ales din Cosenza sunt alături de tine şi de familia ta! Monştrii trebuie să plătească cu închisoarea pe viaţă sau, mai rău, să fie împuşcaţi ca nişte câini, dar de un câine te doare, dar de voi, de monştri, nu trebuie să avem milă! Noi suntem gata să ieşim şi în stradă ca monştrii să plătească pentru ce ţi-au făcut. Eu cer preşedintelui să se auto sesiseze şi monştrii să plătească pentru ce ţi-au făcut!
Eugenia Frunza: Raluca are nevoie de ajutor, întâlnirile cu psihologul o vor ajuta. E greu, e foarte greu, dar curaj! Femeile pentru orice drept a trebuit să lupte, a trebuit să se sacrifice să putem noi astăzi să fim respectate şi apreciate. Din păcate, mai sunt încă multe de făcut!
Mioara Petrea: Curaj! Ştiu că nu-ţi este şi nu-ţi va fi uşor, dar fii tare şi ridică-te în picioare cu fruntea sus. Felicitări familiei tale care te sprijină şi Diumnezeu să vă lumineze şi să vă ajute să depăşiţi toate momentele urâte!
Mesaje de susţinere
Ziarul „Adevărul“ va continua campania „Dreptate pentru fata violată din Vaslui“ şi îi invităm pe toţi cititorii „Adevărul“ să transmită un mesaj de susţinere tinerei din Vaslui, folosind pe Facebook hashtag-ul#violulecrima. Noi ne vom asigura că mesajele voastre vor ajunge la ea, iar o parte din ele vor fi publicate pe www.adevarul.ro şi în ediţia tipărită a ziarului.
Recomandări pe aceeaşi temă:
Elevă din Vaslui, sechestrată şi violată de şapte indivizi la întoarcerea de la şcoală