Peste 200 de învăţători au dat în judecată primăriile pentru neplata orelor de sport
0Peste 200 de cadre didactice din 42 de unităţi de învăţământ vasluiene au dat în judecată primăriile şi şcolile unde îşi desfăşoară activitatea din cauza neplăţii unor drepturi salariale privind efectuarea orelor de sport la clasele primare, anunţă Mediafax.
Un număr de 42 de unităţi de învăţământ din zona de sud a judeţului Vaslui au fost acţionate în instanţă de peste 200 de învăţători care nu şi-au primit drepturile salariale pentru orele de educaţie fizică prestate la clasele de ciclul primar în cursul anului şcolar 2011-2012.
Conform documentelor ataşate la cererile de chemare în judecată, cadrele didactice respective ar avea de primit între 700 şi 1.100 de lei pentru cele două ore de sport făcute săptămânal în plus pe parcursul unui an şcolar.
„Acţiunile în instanţă sunt îndreptate şi împotriva primăriilor şi consiliilor locale, cele care finanţează activitatea de învăţământ în comunităţi. În total, sunt chemate în judecată opt şcoli gimnaziale din municipiul Bârlad şi 34 din mediul rural şi cred că vom avea câştig de cauză, având în vedere precedentul existent la nivelul unităţilor de învăţământ din zona municipiului Vaslui", a declarat preşedintele Sindicatului din Învăţământ „Tutova" din Bârlad, Mircea Marinescu.
Într-o speţă asemănătoare, alţi 200 de învăţători din judeţul Vaslui, afiliaţi la Sindicatul din Învăţământ „Didactica", au câştigat procesele intentate unui număr de 30 de unităţi de învăţământ.