Medicii şi asistentele care au recunoscut infracţiunile în dosarul privind mafia fişelor medicale pentru şoferi şi posesorii de arme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi medici şi cinci asistente medicale au dat declaraţii în faţa judecătorilor Tribunalului Vaslui, prin care şi-au recunoscut faptele în dosarul privind emiterea în fals a peste 1.000 de fişe medicale pentru permise auto şi pentru permise port armă. În total, 17 persoane sunt inculpate în acest caz.

Aflat la începutul cercetării judecătoreşti, dosarul a debutat la sfârşitul lunii august cu o amânare, parte dintre cadrele medicale inculpate invocând că nu au avut timp să îşi angajeze avocaţi pentru a-şi pregăti apărarea. Şi la termenul de vineri, 22 septembrie, unul dintre avocaţi a înaintat o cerere de amânare invocând motive medicale. 

Solicitarea a fost respinsă de judecător, care a apreciat-o ca fiind neintemeiată, având în vedere că documentele medicale care ar fi justificat starea de sănătate precară a avocatului erau emise din luna ianuarie. 

În atare condiţii, preşedintele completului de judecată a dispus începerea cercetării judecătoreşti, prezentând acuzaţiile aduse de procurori fiecărui inculpat. 

Medicul de familie Elena Carmen Strâmbeanu, din Vaslui, medicul oftalmolog Gheorghe Albu, din Bacău, şi asistente medicale Gianina Ciubotaru, Simona Botezatu, Bianca Mardare, Mihaela Aancuţei şi Lenuţa Matei, şi-au recunoscut şi regretat faptele reţinute în sarcina lor- constituire de grup infractional organizate, respectiv fals material şi intelectual în formă continuată- şi au solicitat să fie judecaţi prin procedura simplificată. Astfel, aceştia urmează să beneficieze de o reducere a limitelor de pedeapsă cu o treime. 

Medicii şi asistentele au anunţat că vor prezenta în faţa instanţei, până la termenul următor, acte în circumstanţiere, prin care să să-şi probeze conduita profesională şi civică. Tot la termenul următor, psihologul Mihaela Cazacu, inculpata care nu a fost prezentă la proces, după ce avocatul a formulat cerere de amânare, urmează să îşi anunţe conduita procesuală.

Un memoriu a fost înaintat judecătorului încă de vineri şi de medicul Abu Gamea Naeif, ORL-ist în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Acesta este acuzat de comiterea a nu mai puţin de 113 infracţiuni de fals intelectual în formă continuată. Acesta nu şi-a recunoscut faptele, urmând a fi judecat prin procedura obişnuită. În plus, s-a prevalat de dreptul la tăcere, conduită pe care a abordat-o şi în timpul urmăririi penale. 

Solicitarea surpriză a patroanei clinicii

Deşi nu a fost prezentă la proces, patroana clinicii New Central Med, de unde erau emise fişele medicale false, a fost reprezentată de avocat, care a venit în faţa instanţei cu o solicitare surpriză, în încercarea de a scăpa de unul dintre dosarele în care are calitatea de inculpat.

Elena Duţă Niţescu, directorul clinicii inculpate, mai este trimisă în judecată într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Vaslui, aproape de finalul cercetării judecătoreşti, în care este acuzată de cumpărare de influenţă. Mai exact, Niţescu este acuzată că prin intermediul asistentelor a încercat să mituiască conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, pentru a obţine avizele în vederea reautorizării punctului de lucru din municipiul Vaslui. 

Avocatul Ionel Nechita, care o reprezintă pe Niţescu, a solicitat instanţei conexarea celor două dosare. Preşedintele completului de judecată urmează a se pronunţa asupra solicitării la termenul următor. Având în antecedente o condamnare cu suspendare pentru furt, Elena Duţă Niţescu riscă să ajungă după gratii în cazul în care va fi găsită vinovată în cele două dosare. Ori în cazul unei conexări, aceasta ar scăpa cu o singură condamnare, şi nu două. Şi, cel mai probabil, aceasta speră, în eventualitatea conexării dosarelor, să obţină o pedeapsă cu suspendare. 

Ancheta procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui arată că timp de un an şi jumătate, cât a funcţionat la Vaslui punctul de lucru al clinicii New Central Med Bacău, orice persoană, fie că era sănătoasă, fie că era bolnavă, putea obţine o fişă medicală în care se atesta că este apt din punct de vedere medical să conducă autoturisme sau să poarte arme, fără a fi consultat  de vreun medic. Singura condiţie era achitarea taxei specifice pentru fiecare fişă în parte.

Ancheta în acest caz a fost declanşată în urma unei plângeri a preşedintelui Colegiului Medicilor Vaslui, medicul de familie Mioara Daşcău, după ce a constatat că unul dintre pacienţii săi, deşi avea afecţiuni incompatibile cu calitatea de conducător auto, obţinuse permisul de conducere în baza fişei medicale eliberate de New Central Med, punct de lucru Vaslui. 

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, grupul infracţional care funcţiona la New Central Med, acţiona pe două paliere. Pe de o parte, se parafau fişe medicale, falsificându-se parafele unor medici care ăşi desfăşurau activitatea la clinica din Bacău sau prin preluarea parafelor originale, fără ştirea acestora. Pe de altă parte, cu buna ştiinţă a unor medici, care, de altfel, au şi fost puşi sub acuzare. 

Fişe parafate cu ştampile contrafăcute

Punctul de lucru din Vaslui al clinicii New Central Med a fost deschis la începutul anului 2013. 

”Scopul constituirii grupului infracţional organizat a fost acela de a elibera fişe medicale la punctul de lucru din municipiul Vaslui cu cheltuieli minime (prin angajarea doar a doi medici specialişti, parafele celorlalţi medici folosite fiind contrafăcute), acesta fiind realizat prin comiterea mai multor infracţiuni”, precizează procurorii în actul de sesizare al instanţei.

Nouă medici din cadrul unor unităţi medicale din Bacău au declarat procurorilor că ei nu au consultat niciodată titularii fişelor medicale eliberate la punctul de lucru din Vaslui. Aceştia au declarat că lucrau în cadrul clinicii din Bacău, iar parafele le erau păstrate la recepţie, într-un loc special, unde, teoretic, nu ar fi trebuit să aibă nimeni acces.

Pe lângă cei nouă medici a căror semnături au fost falsificate, iar parafele aplicate fără ştirea lor, alţi opt medici au intrat în circuitul infracţional ignorând riscurile la care se expuneau atunci când îşi puneau parafa şi semnătura pe fişele medicale, fără a examina persoanele în cauză.

Cei opt medici inculpaţi în dosar sunt: Zaharia Oana Cristina (37 ani), medic psihiatru, Abu Gamea Naeif (45 ani), medic ORL, Albu Gheorghe (74 ani) medic oftalmolog, Negru Constantin (64 ani), medic chirurg, Dominte Gabriela (46 ani), medic chirurg, Pârlog Gabriela (57 ani), medic medicină internă, Covrig Carmen (57 de ani), medic psihiatru şi Strâmbeanu Elena Carmen (38 ani), medic de familie. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite