Instanţa le dă speranţe negreştenilor de a avea din nou spital în oraş. Primăria a câştigat  o primă bătălie cu societatea care a concesionat unitatea sanitară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul din Negreăti deservea peste 50.000 de oameni FOTO:adevarul
Spitalul din Negreăti deservea peste 50.000 de oameni FOTO:adevarul

Închis în primăvara anului 2011, Spitalul Orăşenesc din Negreşti are toate şansele să fie redeschis, după ce Primăria din localitate a primit o sentinţă favorabilă în procesul intentat de SC Hospital Clinic Dr. Filip SRL, firma care a concesionat unitatea sanitară.

Ieri, magistraţii de la Tribunalul Vaslui au respins toate acţiunile depuse în instanţă de firma ce aparţine doctorului Constantin Titian Filip. Decizia, aşteptată cu sufletul la gură de toţi locuitorii din oraşul Negreşti, dar şi a celor din localităţile învecinate, vine ca un câştig pentru ei, ţinând cont că ea vine  după mai bine de doi de procese, nervi şi proteste în stradă. 

Pe 9 septembrie a avut loc un prim termen de la repunerea pe rol a acestui proces la care au fost audiaţi primarul oraşului, Vasile Voicu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Vasile Mihalachi, dar şi reprezentanţi ai Prefecturii Vaslui. Cu toţii au încercat, în pledoariile lor în faţa judecătorilor, să îi convingă cât de benefică ar fi pentru cei aproximativ 50.000 de locuitori din zonă redeschiderea untăţii spitaliceşti.

„Nu pot să vă spun cât de mult mă bucur pentru locuitorii acestui oraş, în primul rând. Aşa cum preconizam, instantţa ne-a dat câştig de cauză şI, chiar dacă ei vor face recurs, am convingerea că magistraţii de la Curte (n.r.- Curtea de apel Iaşi) ne vor da şi ei câştig de cauză, mai ales că tot ei au fost cei care au repus pe rol acest proces. Mai sper, de asemenea, ca cei mai mari de la judeţ să se ţină de promisiune şi să ne ajute să repunem în funcţiune acest spital. Din punctul meu de vedere, transformarea lui în secţie externă a Spitalului Judeţean de Urgenţă e cea mai bună soluţie“, a declarat Vasile Voicu, primaruloraşului Negreşti. 

De-a lungul celor doi ani şi cinci luni de când a fost închis acest spital, oamenii au organizat mai multe proteste cerând cu voce tare ca unitatea să redevină ceea ce a fost. Situaţia a intrat şi în atenţia autorităţilor judeţene în nenumărate rânduri, dar şi în atenţia unor parlamentari, cu toţii propunând soluţii pentru redeschiderea fostului Spital Oăreşenesc din Negreşti. 

Deşi era proaspăt modernizat şi dotat cu echipamente de sute de mii de euro, Spitalul Orăşenesc din Negreşti a fost închis de Guvernul condus la acea vreme de Emil Boc, în primăvara anului 2011. În luna mai a aceluiaşi an, consilierii locali au decis prin vot ca unitatea sanitară să fie concesionată pe o perioadă de 15 ani societăţii din Bucureşti, însă, peste doar o lună, Consiuliul Local reziliează contractul, motivând că SC Hospital Clinic Dr. Filip S.R.L nu a respectat clauzele contractuale. Aceasta din urmă a decis să acţioneze Primăria Negreşti în judecată, iar de atunci şi până în prezent cele două părţi se judecă, spre disperarea locuitorilor.

Decizia anunţată ieri de judecătorii de la Tribunalul Vaslui nu este definitivă, societatea doctorului Filip putând face recurs.

Citeşte şi:

Prefectul de Vaslui vrea să transforme Spitalul de la Negreşti în centru de zi

Primăria Negreşti cere 300.000 de lei pentru racordarea la gaz a spitalului din localitate, deşi unitatea spitalicească este închisă

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite