FOTO Dialogul dintre generaţii la Şcoala ”Alexandra Nechita”: «Dacă nu suntem împreună, copii, părinţi, cadre didactice, nu vom reuşi niciodată să evoluăm »

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadrele didactice la finalul susţinerii sesiunii de referate
Cadrele didactice la finalul susţinerii sesiunii de referate

Şcoala ”Alexandra Nechita” din Vaslui a găzduit vineri, 12 aprilie, cea de-a cincea ediţie a Simpozionului Internaţional de Educaţie Intergeneraţională.

Evenimentul este inclus în cadrul activităţilor dedicate Zilelor Şcolii, care au debutat, joi, cu Festivalul de teatru şcolar ”Eu, tu şi scena” şi vor continua sâmbătă, 13 aprilie, cu etapa naţională a concursului ”Planeta Pământ- Casa tuturor”, la care sunt aşteptaţi să participe peste 500 de elevi. 

Aflat la a cincea ediţie, simpozionul dedicat educaţiei intergeneraţionale îşi propune, potrivit organizatorilor, să rezolve o problemă identificată de mulţi ani: cea a dialogului dintre generaţii. 

La eveniment au fost prezente cadre didactice, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, dar şi un invitat surpriză: o elevă din Argentina, aflată la Vaslui de şapte luni, în cadrul unui schimb de experienţă.

Augustina Soarez, elevă în clasa a XII-a, a relatat despre experienţa românească, afirmând că s-a îndrăgostit de România şi că nu ar mai pleca de la Vaslui. Adolescenta, care a avut de ales între Franţa şi România, urmează cursurile Liceului ”Emil Racoviţă” Vaslui, unde, alături de elevi şi profesori, a reuşit să înveţe limba română, pe care o vorbeşte aproape fluent. 

”Am făcut turul României, mi-a plăcut foarte mult. Chiar dacă sistemul de învăţământ este uşor diferit, îmi place aici, nu aş vrea să plec, însă în luna iulie va trebui să o fac”, a precizat Augustina Soarez (foto jos).

eleva argentina

Ea a primit din partea organizatorilor însemnele Şcolii ”Alexandra Nechita”, adolescenta purtând o vestă pe care colecţionează insigne oferite în cadrul schimbului de experienţă internaţional, la care participă elevi din toate colţurile lumii. 

Intervenţia elevei din Argentina a fost urmată de sesiunea de comunicări ştiinţifice susţinută de inspectori şcolari şi cadre didactice. La ediţia din acest an, comunicările au atins puncte sensibile ale învăţământului românesc, dezbaterile având şi caracter interactiv.

Inspectorul şcolar Landiana Mihneevici a vorbit despre ”prăpastia dintre generaţii”, despre toleranţă, acceptare şi reuşită: ”Dacă nu suntem împreună, copii, părinţi, cadre didactice şi alte instituţii ale comunităţii locale, nu vom reuşi niciodată să evoluăm”. Reprezentanta ISJ a prezentat un proiect dedicat elevilor cu cerinţe educative speciale: ”All inclusiv school”, un parteneriat coordonat de o instituţie nonguvernamentală din Italia, derulat în colaborare cu şcoli din Italia, Spania, Germania, Belgia.

”Trebuie să încercăm să lucrăm pe incluziune, să ne acceptăm unii pe alţii, dacă nu putem să ne acceptăm, măcar să ne tolerăm. Să fim toleranţi, să fim înţelegători, să acceptăm diversitatea. Aceste proiecte de parteneriat strategic nu se referă direct la elev, grupul ţintă fiind profesorii. Proiectul îşi propune să consolideze o serie de competenţe pentru profesorii care lucrează cu copii cu Cerinţe Educative Speciale (CES) integraţi în şcolile de masă. În Italia, spre exemplu, nu există şcoli speciale. toţi copii cu CES sunt integraţi în şcolile de masă”, a precizat Landiana Mihneevici.

profesori vaslui

Potrivit acesteia, în România, profesorii nu sunt pregătiţi, la formarea lor iniţială, pentru a lucra cu copii care au nevoie de educaţie specială. ”Modul acela de psihopedagoie specială nu îl facem şi ne trezim de cele mai multe ori în faţa unor astfel de situaţii şi nu prea ştim cum să reacţionăm. Cu alte cuvinte proiectul acesta încearcă să pregătească mai mult profesorii pentru a promova integrarea în şcolile de masă a copiilor cu cerinţe educative speciale”, a completat inspectorul şcolar.

Pentru că aceste proiecte trebuie să aibă nişte produse finale consistente şi inovative, iniţiatorii au propus un studiu de cercetare, o analiză a abilităţilor practice a profesorilor care lucrează cu copii CES. În urma acestei cercetări se va realiza un ghid practic în funcţie de nevoile constatate, iar apoi va fi creată o aplicaţie web inovativă pentru elevi şi profesori.

Inspectorul şcolar Alexandru Mîţă i-a invitat pe participanţii la simpozion la o călătorie în timp, oferind o pagină din istoria învăţământului românesc din perioada interbelică. 

Avem obiceiul de a idealiza ceea ce s-a întâmplat în trecut. Nu a fost chiar o perioadă de aur, dar are nişte aspecte foarte bune, pe care ar trebui să le readucem în faţa ochilor noştri şi la care ar trebui să medităm. M-am oprit pentru astăzi la perioada interbelică şi am vrut să vă aduc în faţa ochilor ceea ce a însemnat evaluarea elevului interbelic, cum se realiza. Am mers în nişte arhive şi am scos de acolo un document de evaluare pe care elevul, familia sa şi şcoala, în acelaşi timp le aveau. Şcoala transmitea familiei elevului documentul respectiv”, a precizat inspectorul Alexandru Mîţă (foto jos), oferind celor prezenţi o fişă de evaluare din anul 1939, aparţinând unei eleve de clasa a VII-a dintr-un sat din apropiere de Făgăraş. 

alexandru mita

”Vorbim de reforme în zilele noastre. Reforma este de când este învăţământul românesc. A început de pe vremea lui Cuza, când s-a generalizat învăţământul obligatoriu de patru clase. Un lucru rar în Europa acelor vremuri. În România interbelică, învământul primar şi secundar era organizat din punct de vedere administrativ şi teritorial în 15 regiuni, unde funcţionau inspectoratele şcolare regionale. Şcolile erau controlate de inspectorii şcolari regionali, fiind observate în primul rând învăţământul (”cetirea”, scrierea, exprimarea gramaticală, aritmetica, geometria, celelalte ştiinţe, cântul şi gimnastica). De asemenea, inspectorul regional verifica starea igienică a localurilor, cancelaria, arhiva şi activităţile extraşcolare. 

Este interesant modul în care statul a văzut cultura, învăţământul în perioada interbelică. Acestea sunt elemente de constituire a naţiunii. La noi, statul îşi asumă un rol determinant în învăţământ încă din secolul XIX, cu reforma lui Cuza. După 1918, statul român avea minorităţi numeroase, era un stat care cuprindea sisteme de învăţământ diferite (austro-ungar, germanic, rus). Statul trebuia să integreze minorităţi mult mai educate, mult mai pregătite, cum erau cele din Transilvania. Cele mai educate regiuni erau tocmai cele noi care veniseră: Banatul, Transilvania, Bucovina, în timp ce Basarabia era la polul opus”, a afirmat inspectorul Mîţă.

Profesorul Dana Damian de la Liceul ”Ştefan cel Mare” Codăeşti, doctorand în anul întâi la Facultatea de Litere a Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza”, a vorbit despre influenţa culturii franceze asupra generaţiei paşoptiste. Prezentarea acesteia a fost urmată de teme sensibile ale învăţământului din zilele noastre: riscul abandonului şcolar şi dezinteresul faţă de lectură. Profesorul Anca Flavia Roşu, de la Şcoala ”Alexandru Ioan Cuza” Vaslui, a prezentat proiectul derulat de unitatea şcolară de la care provine, dedicat diminuării abandonului şcolar prin masuri sustenabile în învăţământ, în care sunt incluşi 87 de elevi şi preşcolari. 

Învăţătoarea Simona Pricob, de la Şcoala Alexandra Nechita, a prezentat ”Strategii didactice pentru dezvoltarea competenţelor de lectură”.

Ne întâlnim la şcoală cu o mare criză: criza citului, care este cauzată de accesul la mijloacele tehnologiei moderne: televizor, calculator, gadget-uri. Mulţi copii sunt marginalizaţi, ei simt lipsa afecţiunii de acasă. Părinţii nu îşi mai petrec acel timp de calitate cu proprii copii. Majoritatea părinţilor apelează la mijloacele tehnologiei moderne pentru a capta atenţia copiilor de la vârste tot mai mici. Copiii primesc telefoanele în mână, de la câteva luni, pentru că aşa stau liniştiţi”, a atras atenţia învăţătoarea Simona Pricob.

profesori vaslui

Tot de la şcoala gazdă, profesoara Dyana Cruceanu a prezentat o platformă internaţională, în cadrul căreia profesori de ştiinţă, din diferite colţuri ale lumii, prezintă strategii şi diverse activităţi pentru a atrage copii către studiul sţiinţelor exacte, având în vedere că, potrivit studiilor, tot mai puţin copii urmează o carieră în acest domeniu. 

În cadrul simpozionului, au fost prezentate şi principiile învăţării preşcolare, susţinerea referatului fiind realizată de către educatoarea Gianina Costea, de la Grădiniţa 19 Vaslui. 

”A fost un eveniment viu, am ajuns la nişte concluzii care au atins cumva esenţialul, scopul acestor comunicări ştiinţifice”, a conchis inspectorul Alexandru Mîţă.

Sesiunea de referate a fost precedată de un program artistic susţinut de elevii Şcolii ”Alexandra Nechita”, în cadrul căruia a fost prezentată şi sceneta care a câştigat marele premiu la Festivalul de Teatru Şcolar ”Eu, tu şi scena”: ”Cuibul de viespi”, după Alexandru Kiriţescu, în interpretarea elevilor de la clasa a V-a A, coordonaţi de profesorul Adina Cernoschi.

De asemenea, în cadrul evenimentului au fost premiate şi cele două eleve ale şcolii care vor reprezenta judeţul Vaslui la etapa naţională a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română: Sara Vatavu (clasa a V-a) şi Andra Parfene (clasa a VI-a). Ambele eleve sunt pregătite de profesorul Adina Cernoschi.

profesori vaslui

Manifestare internaţională

Organizat de Şcoala Gimnazială "Alexandra Nechita" Vaslui, în colaborare cu Asociaţia Culturală Europea, Simpozionul Internaţional pentru Educaţia Intergeneraţională are ca parteneri instituţii de învăţământ din Grecia, Cipru, Portugalia, Turcia, Croaţia precum şi instituţii şi asociaţii din România. 

Potrivit organizatorilor, scopul acestui simpozion este creşterea calităţii, a caracterului inovator şi a dimensiunii europene în învăţământul preuniversitar şi are grup ţintă cadre didactice din învăţământul preuniversitar de toate gradele, formatori pentru educaţia adulţilor precum şi cadre didactice şi cercetători din învăţământul universitar din România şi din ţările partenere. Prin intermediul acestui eveniment, se doreşte, printre altele, selectarea celor mai bune şi originale metode de educatie pentru un kit de formare a tinerilor profesori din Europa.

profesori vaslui

  

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite