De ce nu va ajunge la puşcărie nepotul care şi-a ucis bunica cu 49 de lovituri de cuţit - decizia judecătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Bacu
Daniel Bacu

Tânărul de 20 de ani din Vaslui care în luna februarie şi-a ucis cu un sadism ieşit din comun bunica, o cunoscută învăţătoare din suburbia Gura Bustei, nu va ajunge la închisoare.

 În urma expertizei medico-legală, medicii psigiatri şi cei legişti au stabilit că tânărul nu are discernământ asupra faptelor sale, fiind diagnosticat cu afecţiuni psihice grave, motiv pentru care el nu va răspunde penal pentru faptele sale. În aceste condiţii, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au solicitat judecătorilor internarea medicală obligatorie a tânărului într-un spital de maximă siguranţă. 

Judecătorii au admis cererea şi au dispus internarea criminalului la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Masuri de Siguranţă Padureni Grajduri, din judeţul Iaşi, ”până la însănătoşire sau până la ameliorarea stării de sănătate care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii”. Tânărul a fost transportat sub escorta poliţiştilor de la Secţia de Psihiatrie a spitalului din Vaslui, acolo unde a fost internat pentru efectuarea expertizei, la spitalul din Grajduri. 

Crima care a îngrozit comunitatea locală din Vaslui a avut loc pe 24 februarie. Medicii legişti au stabilit, în urma efectuării necropsiei, că învăţătoarea Marinica Vintilă a avut parte de o moarte deosebit de violentă. Potrivit anchetatorilor, victima a fost omorâtă cu 49 de lovituri de cuţit.  

În urma cercetărilor, s-a stabilit că nepotul a ucis-o pe bătrână şi a dormit cu cadavrul bunicii în casă timp de două zile. Tragedia a fost descoperită după ce vecinul care o mai ajuta pe învăţătoarea Vintilă la treburile gospodăreşti a mers la bătrână pentru a vedea dacă nu are nevoie de ajutor. Nepotul l-a întâmpinat şi a invocat că bunica sa este la cumpărături.

Vestea l-a mirat pe vecin, având în vedere că femeia se deplasa destul de greu. Bănuind că ceva este în neregulă, bărbatul a anunţat o vecină şi împreună s-au decis să sune la 112. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au descoperit-o pe bătrâna de 78 de ani, în pat, acoperită cu o plapumă. Senin, nepotul le-a declarat poliţiştilor că el este cel care a omorât-o.

Tânărul de 20 de ani era elev la seral la un liceu din Vaslui, era crescut de bunica sa, o fostă învăţătoare, mama fiind plecată la muncă în Suedia. Deşi era cunoscut cu afecţiuni psihice, vecinii din suburbia Gura Bustei, din Vaslui, acolo unde locuia învăţătoarea Marinică Vintilă, povestesc că tânărul se comporta normal, însă atunci când nu îşi lua medicaţia avea anumite tulburări de comportament.

Apropiaţii bănuiesc că tânărul nu îşi lua medicamentele în ultima perioadă. Acesta devenise agresiv pe reţelele de socializare, acolo unde scria numai în limba engleză. În postările din ultimele luni, tânărul îşi blama tatăl, pe care îl numea ”un tată fals”, dar şi alte rude pe care le numea ”violatori”, ”pedofili”. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite