Cei trei vameşi din lotul „Albiţa II“, închişi preventiv, rămân după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniela Mârza, cand a fost adusă de procurori la audieri FOTO: Ionuţ Balaban
Daniela Mârza, cand a fost adusă de procurori la audieri FOTO: Ionuţ Balaban

Cei trei vameşi din lotul „Albiţa II“, singurii cercetaţi în stare de arest preventiv, vom rămâne, în continuare după gratii.

Magistraţii de la Tribunalul Vaslui au luat, practic, aceeaşi hotărâre ca cea din 30 decembrie 2013, atunci când s-a decis amânarea cererilor de elbirerare sub control judiciar formulate de apărătorii celor trei vameşi. 

Ca şi atunci, instanţa vasluiană a luat această decizie, deoarece judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi nu au trimis motivarea soluţiei date în 20 decembrie prin care ceilalţi 15 vameşi din acest lot au fost eliberaţi

Astfel, cei trei lucrători vamali, Daniela Mârza, Lucian Lăcătuş şi Alexandru Giugaru vor mai sta după gratii cel puţin până pe 15 ianuarie, atunci când magistraţii au decis judecarea eliberării noi, zi care coincide şi cu începerea procesului de judecată în care cei 22 de vameşi din acest lot sunt acuzaţi de luare de mită şi asociere la un grup infracţional. 

Cei 22 de vameşi acuzaţi în acest dosar de fapte de luare de mită şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie pe data de 16 decembrie

Oamenii legii din România şi Basarabia au descins, pe 22 octombrie 2013, în vămile de pe cele două maluri ale Prutului, Albiţa şi Leuşeni. Vameşii învinuiţi în dosar „taxau“ la sânge orice autovehicul de transport marfă care tranzita punctul vamal. Şoferii aveau de achitat şpaga la ambele cabine, atât la Leuşeni, cât şi la Albiţa. Potrivit unor surse judiciare, angajaţii punctului vamal de la Leuşeni erau mai lacomi, ajungând să ceară şpăgi de 250-300 de euro per transport. 

Citeşte şi:

FOTO Vameşii apăraţi cu umbrela

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite