Brazilianul Caue, acuzat de conducerea clubului FC Vaslui că a semnat cu altă echipă deşi se afla sub contract

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii Vasluiului au luat foc când au aflat că mijlocaşul Caue da Silva a semnat cu formaţia turcă Kayserispor şi îl somează pe jucător să se prezinte în Antalya, acolo unde formaţia galben-verde efectuează stagiul de pregătire.

Conducerea clubului vasluian susţine că mijlocaşul brazilian, în vârstă de 25 de ani, a negociat fără acordul clubului cu formaţia din Turcia. Aceştia susţin că relaţiile contractuale cu jucătorul nu s-au încheiat. „Caue este jucătorul nostru până la data de 30 iunie 2015. Are drepturile salariale achitate la zi, până la luna decembrie. Jucătorul nu are niciun motiv să plece în altă parte. A fost notificat să se prezinte de urgenţă la programul echipei“, a declarat Dragoş Iftime, preşedintele FC Vaslui.

Şefii de la formaţia vasluiană susţin că îl învoiseră pe Caue care a cerut să urmeze un program de fizioterapie în ţara sa natală. Presa din Turcia susţină că brazilianul a ajuns la Kayserispor încă de ieri şi a semnat un contract cu această echipă valabil pe 3 ani şi jumătate. În urma transferului, FC Vaslui ar fi primit un milion de euro. 

Citeşte şi:

Încă un jucător şi-a încheiat socotelile cu FC Vaslui. Sburlea şi-a reziliat contractul

Dosar exploziv de trafic de persoane. Printre persoanele implicate se numără şi fotbalişti de la FC Vaslui

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite