FC Vaslui-Sheriff Tiraspol 2-2: Antal nu se dezminte nici în amicale
0
FC Vaslui nu a reuşit decât un egal în cea de-a doua partidă amicală din cantonamentul din Antalya în compania campioanei Republicii Moldova, Sheriff Tiraspol, scor 2-2.
Elevii lui Liviu Ciobotariu nu au reuşit să obţină decât un egal în faţa moldovenilor de la Sheriff Tiraspol, singurul care a ieşit în evidenţă fiind Liviu Antal, cel care înscrie şi în meciurile amicale.
Galben-verzii s-au văzut conduşi încă din minutul 20, dar au reuşit să egaleze, printr-un autogol, după15 minute. În ultimul minut al primei reprize, moldovenii au reuşit să înscrie din nou, plecând în avantaj la vestiare.
Golul egalizator a venit în minutul 70, graţie lui Liviu Antal, golgheterul la zi al Ligii I înscriind dintr-un penalty scos de Madson. Astfel, FC Vaslui înregistrează cel de-al doilea amical în stagiul de pregătire din Antalya.
FC Vaslui: Straton (’46 Cerniauskas) - Celeban, Antal, Neniţă (’51 Balaur), Viveiros (’57 Popovici), Temwanjera (’79 Pătulea), Muşat, Ortiz, Madson, Prahici (’46 Raul), Enescu (’84 Buziuc)
Citeşte şi: