Angajaţii Oficiului Judeţean de Poştă Vaslui au dat în judecată compania
0Cei peste 500 de angajaţi ai Poştei din judeţul Vaslui au dat în judecată Compania Naţională Poşta Română pentru neplata primelor de Crăciun şi de Paşte aferente anilor 2010 şi 2011, valoarea totală a sumelor solicitate în instanţă depăşind 500.000 de lei.
Potrivit Mediafax, Sindicatul Lucrătorilor Poştali Vaslui a dat în judecată Compania Naţională Poşta Română (CNPR) şi solicită, în numele celor 532 de angajaţi ai Poştei vasluiene, plata primelor de Crăciun şi Paşte aferente anilor 2010 şi 2011.
În plus, în cererea de chemare în judecată, angajaţii Oficiului Judeţean de Poştă Vaslui solicită şi prima pe care ar fi trebuit să o primească în cei doi ani cu ocazia Zilei Mondiale a Poştei.
"Toate aceste sume solicitate în instanţă sunt drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă şi care nu ne-au fost acordate în pofida promisiunilor repetate făcute de conducerea companiei. Există precedentul în astfel de acţiuni la alte oficii poştale din ţară, care au avut câştig de cauză în instanţă", a declarat Geta Turbatu, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali Vaslui.
Potrivit documentelor depuse la Tribunalul Vaslui, fiecare angajat al poştei vasluiene ar urma să primească aproximativ 1.000 de lei dacă vor avea câştig de cauză în instanţă