Expoziţie de păsări şi animale. Johnny, un Neozeelandez alb, a fost vedeta evenimentului
0Zeci de crescători de păsări şi animale de rasă din Oltenia s-au lăudat zilele acestea, la Drobeta Turnu Severin, cu orătănii pufoase şi iepuraşi simpatici, din soiuri de care puţini au auzit.
Expoziţia a reunit peste 250 de exponate, găini şi porumbei de rasă, păuni, fazani, iepuri de rasă. Evenimentul a ajuns la cea de-a şasea ediţie şi este organizat în fiecare an de Asociaţia Crescătorilor de Păsări si Animale Mici de Rasă din Mehedinţi.
Preşedintele asociaţiei, Paul Constantinescu, spune că ediţia din acest an s-a bucurat de un mare succes, severinenii venind în număr foarte mare să viziteze expoziţia.
“O singură dată pe an, severinenii au ocazia să vadă asemenea exponate. Anul acesta au fost prezenţi 25 de crescători din cei 38 de membri ai asociaţiei noastre”, spune Paul Constantinescu.

Pentru prima dată, campionul absolut al expoziţiei a fost desemnat de către juriu, cu un punctaj de 96,5 puncte, un exemplar superb de iepure din rasa Neozeelandez alb. Capul perfect rotund cu gâtul bine înfăşurat în muşchi, urechile purtate perfect în sus, blana impecabilă, dar nu în ultimul rând atitudinea de campion au făcut ca Johnny să fie ales cel mai bun. A fost de altfel vedeta expoziţiei atrăgând toate privirile celor care au trecut prajul expoziţiei.
Proprietarul acestuia este domnul Ion Mohora, un veteran al crescătorilor de animale, care de-a lungul celor peste 30 de ani de când se ocupă de creşterea iepurilor a strâns nenumărate premii.
“Iepurii din această rasă se maturizează la vârsta de 6 luni, însă iepuroaicele pot fi date la montă chiar la vârsta de 5 luni, fiind una din cele mai precoce rase de iepuri. Ca şi colorit, blana este de culoare albă, neadmiţându-se fire de păr răzleţe de altă culoare. Greutatea maximă este de 5 kg iar cea minimă de 3,5 kg”, spune Ion Mohora.
Dar nu doar Urechilă a fost admirat de severineni, şi păunii, fazanii, porumbeii, găinile uriaşe şi ceilalţi iepuri de tot felul de rase şi culori au fost extrem de apreciate.