DJ Warrior va fi înmormântat duminică la Turnu Severin. „S-a dus să pună muzică şi sfinţilor”, scriu prietenii săi pe Facebook
0
Moartea fulgerătoare a celui mai cunoscut DJ din Turnu Severin a luat prin surprindere întregul oraş. Foarte iubit de severineni, Florin Dăogaru a murit la numai 46 de ani, departe de casă, în Spania. Duminică va fi condus pe ultimul drum de rude şi prieteni la cimitirul Sfântul Ştefan din Turnu Severin.
Florin Dăogaru sau DJ Warrior cum era cunoscut, era plecat din luna februarie în Spania, la Huelva, unde lucra într-o discotecă. Miercuri dimineaţă când s-a întors de club, Florin a suferit un atac cerebral. A fost transportat de urgenţă la spitalul din localitate, însă două ore mai târziu a fost declarat decesul acestuia, medicii de aici nemaiputând face nimic pentru a-l salva din ghearele morţii.
“Păcat! Dumnezeu să te odihnească, Florine!”, spune viceprimarul Severinului, Marius Screciu. “Toată viaţa a făcut muzică, acum a mers să distreze sfinţii în cer”, spune Elvis Dascălu, un alt severinean, care îl aprecia pe Florin.
Pe pagina sa de pe Facebook sunt postate zeci de mesaje de condoleanţe şi regrete din partea prietenilor săi. Vestea morţii sale a luat prin surprindere întreg oraşul de la Dunăre, Florin fiind foarte iubit de severineni.
“Dedicaţie specială pentru DJ Warrior, cel care s-a născut şi s-a spălat în muzică, a trăit şi s-a scăldat în oceanuri muzicale, şi în final a plecat în paradisul muzical, iar noi rămânem cu amintiri”, “Nu vreau să cred că este adevărat!”,” Nu pot să cred cum e viaţa asta, aşa nedreaptă”, “Sincer nu îmi vine a crede, am rămas fără cuvinte, un om deosebit, glumeţ”, sunt doar câteva din mesajele postate pe pagina sa de Facebook.
“Munca aceasta este grea. Îţi stoarce din tine şi ultima picătură de energie.
Stresul şi presiunile la care eşti supus atunci când pui muzică sunt la limita suportabilului. Uneori e prea mult. Florin a fost prea mult în meseria aceasta. I-a afectat sănătatea. Aş vrea să cred că acum se poate odihni. Că îşi va găsi liniştea după care a tânjit tot timpul. Acea pace interioară pe care cu toţii o căutăm, dar care este atât de greu de găsit. Să spun că-mi pare rău?
Este inutil. Tuturor ne pare rău pentru el, pentru că a fost un prieten bun şi răbdător cu toţi”, spune un alt prieten.
Familia şi prietenii îl aşteaptă acum în ţară pentru a-l conduce pe ultimul drum. Sicriul cu trupul neînsufleţit va ajunge sâmbătă seară cu avionul în ţară, de aici fiind preluat de un autoturism şi adus la Turnu Severin.
Într-un gest de mare omenie, patronul discotecii din Spania a suportat costului transportului cu avionul. Pe de altă parte dovedeşte încă o dată că Florin nu era apreciat numai în Turnu Severin, ci şi acolo, în Spania, a demonstrat că este un profesionist desăvârşit.
Sâmbătă seară sicriul va fi depus la capela cimitirului Sfântul Ştefan din cartierul Crihala din Turnu Severin, iar înmormântarea va avea loc duminică.