Diversiuni revoluţionare în decembrie 1989. Zvonul ţiganilor căldărari cu mitraliere Kalaşnikov care i-a speriat pe românii din provincie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diversiunile revoluţionare din decembrie 1989 nu au ocolit oraşele mici de provincie. Elicoptere cu terorişti, bombe amplasate în tren ori ţigani căldărari cu automate Kalaşnikov sunt doar câteva din informaţiile care circulau în spaţiul public şi băgau panică printre localnici.

Diversiunea „teroriştii” a avut ecou şi la Drobeta-Turnu Severin, îşi aminteşte fostul ofiţer de poliţie Dumitru Tudor. Acesta poveşte o scenă petrecută în fostul sediu al PCR Mehedinţi, din acele clipe tulburi ale României:

„Din balconul fostului sediu al PCR Mehedinţi, Palatul administrativ cum îi zice astăzi, s-a vestit venirea unor elicoptere cu terorişti, chitiţi să taie avântul revoluţionar şi pe cei ce îl purtau. Imediat, în Piaţa Drapelului de astăzi s-a făcut… curat. Unii dintre cei prezenţi acolo s-au retras la adăpostul copacilor, iar alţii au luat drumurile către case. În interior, îmbulzeală mare. Ceartă şi înjurături cât cuprinde. Oamenii se înghesuiau la lift, alţii îşi dădeau coate pe scări, iar câţiva îşi căutau scăparea prin ungherele de pe hol ori în birourile opuse celor aflate spre stradă”.

Bineînţeles că elicopterele cu aşa-zişi terorişti nu au fost văzute în oraşul de la Dunăre. O altă informaţie care a băgat panică la acea dată a fost legată de o bombă amplasată într-un tren rapid, care circula pe ruta Bucureşti-Timişoara.

<<„Teroriştii” puseseră o bombă în trenul rapid Bucureşti – Timişoara. Ca să fie credibilă, informaţia livrată preciza şi locul în care fusese amplasat dispozitivul ucigaş. La capătul unui vagon, în locul în care erau aşezate instinctoarele. Numai că românul devenise luptător… vigilent. Un el sau o ea a auzit, la oprirea trenului în gara severineană, ticăitul ceasului de la bombă! Probabil că inamicii îi puseseră o pendulă. Mai mult, se spunea că vagonul respectiv fusese decuplat şi tras pe linie moartă pentru dezamorsarea bombei. De unde! Trenul a staţionat exact cât avea în program şi şi-a continuat, în garnitură completă, drumul spre capitala Banatului>>, îşi aminteşte fostul ofiţer de poliţie de la IPJ Mehedinţi.

Căldărarii terorişti

Nu a fost bombă în gara din Severin, dar o altă informaţie a apărut în spaţiul public, cu nişte ţigani căldărari, care ar fi avut asupra lor  automate Kalaşnikov cu pat rabatibil ascunse în căldările pe care le purtau, după obicei, pe spate.

„Ca şi în cazul bombei s-a dovedit că unii aveau imaginaţia bogată sau aveau o misiune. Nu mai vorbim de nemernicii care se apucaseră să dea cu puşcociul prin Pădurea Crihala, fără voie de la membrii Consiliului Judeţean al Frontului Salvării Naţionale”, mai spune Dumitru Tudor.
 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite