Colectivizarea în Mehedinţi. Dare de seamă: „Tovarăşul Văcaru Ion, secretarul organizaţiei de bază, nici până acum nu a înţeles rostul partidului”
0Ca decizie politică, organizarea socialistă a agriculturii a fost hotărâtă în Plenara C.C. al P.M.R. din 3-5 martie 1949. Deşi era evident că nu se putea trece la o colectivizare rapidă a ţărănimii, chiar în ultima parte a anului 1949 şi în anul următor, au fost încropite, forţat şi demonstrativ, primele gospodării agricole colective (numite şi G.A.C.-uri) în ţară, ca şi în Mehedinţi.
În Mehedinţi, procesul de colectivizare a avut loc într-un judeţ în care, în anii războiului abia încheiat, ţărănimea reprezenta aproape 85 la sută din populaţie. Din cei 323.000 de locuitori câţi avea Mehedinţiul, 280.000 trăiau la sate, în timp ce oraşelor le reveneau doar circa 42500-42600 de locuitori.
Exproprierile au început în martie 1945, cu Legea nr. 187 şi au continuat cu cele impuse de Decretul – Lege nr. 83 din 1949, iniţiat cu un preludiu la lucrările Plenarei din 3-5 martie acelaşi an. Dar nu numai acestea au precedat colectivizarea, ci şi „donaţiile” către stat din anii 1949-1953, confiscările din anii 1951-1962 (unele generate de imposibilitatea achitării cotelor de către numeroase familii ţărăneşti), „preluările” bunurilor aflate în gospodăriile dislocaţilor (categorie de ţărani reprezentativă pentru Mehedinţi, judeţ limitrof Iugoslaviei), „cedările” forţate ca efect al H.C.M. nr. 308 din 1953 şi, în fine, exproprierile efectuate în lumea satelor prin Decretul nr. 115 din 1959, cu urmări până în anul 1962, se arată în lucrarea „Colectivizarea agriculturii. Realităţi şi aparenţe”, semnată de Tudor Răţoi şi Nicolae Chipurici.
Sub aspectul repartiţiei proprietăţii, caracteristica esenţială era ponderea covârşitoare a proprietăţilor funciare mici şi mijlocii. La recensământul agricol din 1941 au fost înregistrate 49,5 la sută gospodării ţărăneşti cu până la 2 hectare de pământ, 22,6 la sută cu 2-5 ha şi 23,9 la sută gospodării cu 5-10 ha de pământ. Marile proprietăţi şi cele cu peste 10-100 ha reprezentau doar 4 la sută din totalul proprietăţilor funciare. Mai erau, de asemenea, 1914 de ţărani total lipsiţi de pământ.
Istoriografia românească nouă a calificat colectivizarea, cu tot ceea ce a presupus aceasta, ca pe cea mai brutală şi lungă agresiune exercitată asupra ţărănimii din România. Satul mehedinţean nu putea să evite o asemenea agresiune, care a generat opoziţie, rezistenţă, împotrivire, într-o gamă variată de forme, de la cele paşnice până la cele violente.
„Colectivizarea a perturbat grav viaţa satelor din judeţ, venind şi încercând să impună, peste voinţa oamenilor, un sistem asociativ fără perspective, nociv, totalmente străin de specificul şi spiritul locului, de traţia şi cultura populară, aşa cum se manifestase ea până la începutul perioadei postbelice. Atitudinea ţăranilor, nu numai a celor bogaţi sau mijlocaşi, faţă de colectivizare a fost, hotărât, una de respingere şi de negare, manifestată, de aceea, nu de puţine ori, la adresa agenţilor partidului şi statului, în general, a tuturor celor trimişi să facă în aşa fel încât intrarea ţăranilor în colectiv să progreseze. Celor care se opuneau pe faţă li s-au aplicat „corecţii” de toate felurile, economice, fiscale, de cote, judecătoreşti, sechestre, deportări, arestări şi maltratări făcute de miliţie şi securitate, condamnări, etc”, spune prof. dr. Tudor Răţoi, directorul Arhivelor Naţionale Mehedinţi.
Iată cum arăta o dare de seamă către Sfatul Popular al comunei Bistreţu, Raionul Vânju Mare: „(...) Organizaţia de bază din comună, vârfurile organizaţiilor de masă nu au dat niciun fel de sprijin acesei gospodării. Ca exemplu, tovarăşul Văcaru Ion, secretarul organizaţiei de bază, nici până acum nu a înţeles rostul partidului, ca să se înscrie în gospodăria colectivă, ca să servească drept exemplu în faţa maselor. Toţi deputaţii acestui sfat popular s-au lăsat târâţi în coada maselor, afară de tovarăşii deputaţi care sunt înscrişi în G.A.C.. care au înţeles rostul partidului şi au pornit cu un ceas mai devreme pentru clădirea unei vieţi noi. Comitetul executiv a dus muncă şi printre ţăranii săraci şi mijlocaşi din satul Burila Mică. Ajutat de organizaţia de bază şi vârfurile organelor de masă s-a reuşit ca 9 gospodării să se înscrie în G.A.C. Mileni, văzând roadele bogate ale acestei gospodării faţă de sectorul individual, exemplul muncii staţiunilor de maşini şi tractoare care au dat randamentul de muncă în domeniile agriculturii. Lipsuri ale comitetului executiv: nu a controlat felul cum această gospodărie îşi duce munca şi nu a sprijinit îndeaproape această gospodărie. Nu a ţinut niciun fel de şedinţe de colaborare cu preşedintele gospodăriei colective şi cu preşedintele cooperativei de consum, spre a întări sectorul socialist al G.A.C. şi cooperatist. Faţă de cele arătate mai sus, comitetul executiv al acestui sfat popular trebuie să-şi intensifice munca în ceea ce priveşte socializarea agriculturii în toate satele din această comună, sprijinit şi ajutat de toţi tovarăşii deputaţi şi organizaţiile de bază din comună şi sate. Călăuziţi şi îndrumaţi de marea experienţă a Partidului Comunist Bolşevic în fruntea căruia se află genialul lui conducător – tovarăşul Iosif Visarionovici Stalin. Trăiască cel mai iubit fiu al clasei muncitoare – tovarăşul Gheorghe Gheorghiu Dej! Trăiască scumpa noastră patrie – Republica Populară Română!”.
Citeşte şi:
Un mason a fondat Muzeul Regiunii “Porţilor de Fier” şi a descoperit thermele Drobetei romane
Se încarcă comentariile...
