Concert aniversar dedicat Jubileului de 96 de ani al Regelui Mihai
0Cu ocazia zilei de naştere a Majestăţii Sale Regelui, Palatul Culturii Teodor Costescu va găzdui, miercuri seară, începând cu ora 19.00, concertul aniversar al Corului Kinonia.
Evenimentul este organizat de Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei - filiala Mehedinţi, iar concertul este susţinut de Corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, sub bagheta părintelui dirijor Iulian Pruiu.
Concertul are loc miercuri, 25 octombrie, începând cu ora 19,00, în sala Virgil Ogăşanu a Palatului Culturii Teodor Costescu. Intrarea este gratuită.
Regele Mihai I al României împlineşte miercuri 96 de ani şi astfel de evenimente vor fi organizate în mai multe oraşe ale ţării.
Severinul se mândreşte cu faptul că regele, prinţul Carol I a descălecat pentru prima dată pe pământ românesc la Turnu Severin. Acest descălecat din 1866, a deschis calea spre modernitate României, spre o epocă fără egal în istoria naţională.
În memoria Severinului, Carol I şi instituţia monarhică au un loc cu totul special pentru că regele a revenit de foarte multe ori în Severin şi a revenit cu mare plăcere, deşi oraşul în momentul în care a descălecat aici nu i-a făcut o impresie favorabilă. Nici nu avea cum pentru că oraşul era foarte tânăr, avea numai 20-30 de ani de existenţă, era „o comună”, cum spune el în memorii.
Nu numai prezenţa regelui Carol este puternică în Mehedinţi, dar şi a urmaşilor lui. Regele Ferdinand împreună cu regina Maria au condus-o pe fiica lor, viitoarea regină a Iugoslaviei spre ţara ei de adopţie imediat după primul război mondial, când a preluat această calitate, până la graniţă. După aceea, tânărul rege, regele-copil cum i s-a spus Majestăţii Sale Regelui Mihai, vine în Turnu Severin în 1928.