Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au descoperit medicamente expirate în mai multe farmacii din judeţul Mehedinţi
0
În urma unor controale efectuate la 14 farmacii din judeţul Mehedinţi, angajaţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Mehedinţi au retras de la comercilizare o importantă cantitate de medicamente şi suplimente alimentare.
Potrivit CJPC Mehedinţi, atât medicamentele, cât şi produsele utilizate în tratamentul bolnavilor aveau termenul de garanţie expirat ori nu au fost depozitate şi păstrate în condiţiile prevăzute pe ambalaj.
“Am controlat pe raza judeţului Mehedinţi 14 farmacii, unde din păcate s-au găsit produse expirate, produse care trebuiau ţinute la o anumită temperatură dar care erau ţinute la temperaturi mult mai înalte decât cele care erau prevăzute de producător. Am constat abateri grave şi în ceea ce priveşte termenul de expirare a medicamentelor, sunt lucruri pe care eu nu credeam să le întâlnesc şi nu am găsit o cutie-două, am găsit cantităţi destul de importante pe care imediat le-am oprit de la comercializare” a precizat comisarul şef Felix Manta.
Pentru abaterile constatate administratorii unităţilor farmaceutice în care au fost depistate nereguli au fost amendaţi cu suma de 44.000 lei.