Aproximativ 2,5 tone de carne expirată, găsită într-o unitate de procesare din Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Mehedinţi au descoperit, vineri, într-o unitate de procesare, aproximativ două tone şi jumătate de carne de porc şi peşte expirată, întreaga cantitate fiind confiscată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Sanitar-Veterinare Mehedinţi, Adriana Ganea, produsele din carne de porc şi peşte au fost găsite în camera de neutralizare a unei unităţi de procesare a cărnii.

Inspectorii DSV Mehedinţi au ridicat întreaga cantitate de carne, urmând ca aceasta să fie distrusă.
Carnea era expirată din luna februarie, iar conducerea unităţii cu sediul în zona limitrofă a municipiului Drobeta Turnu Severin a fost amendată cu 2.000 lei pentru depozitare necorespunzătoare.

Joi, inspectorii de la Protecţia Consumatorului au găsit în alte unităţi din Mehedinţi 1.010 kilograme de cap şi piept de porc expirate din iulie 2013 şi 880 de kilograme de carne de pui din import care avea nereguli de etichetare. Cantitatea de carne depistată cu probleme a fost retrasă de la comercializare.

CITIŢI ŞI:

Percheziţii la firma părinţilor Soranei Cîrstea, posibil în dosarul cărnii expirate

Nouă tone de carne de porc expirată de anul trecut au fost găsite într-un depozit din Ghimbav

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite