Cum rezolvă Ministerul Sănătăţii criza reţetelor pentru bolnavii cu afecţiuni psihice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La finalul săptămânii trecute, pe site-ul Ministerului Sănătăţii a fost postată o propunere de modificare a regulilor impuse medicilor  privind eliberarea de reţete. Modificarea ar urma să soluţioneze problema apărută la nivelul judeţului Tulcea (şi nu numai) privind pacienţii cu afecţiuni psihice.

Mai exact, Ministerul propune ca medicii de familie să poată elibera medicamentele de care au nevoie aceşti pacienţi, în baza unei scrisori medicale emise de medicul specialist.

„Protocolul terapeutic (...) se modifică şi se înlocuieşte (...): acest protocol se referă la posibilitatea prescrierii de DCI Memantinum de către medicii de familie, pe baza scrisorii medicale a medicilor specialişti neurologi, psihiatri sau geriatri, pentru tratamentul demenţelor“, se arată în propunerile lansate de Ministerul Sănătăţii în dezbatere publică.

Proiectul a fost postat pe site la finalul săptămânii trecute, iar sugestiile din partea celor interesaţi pot fi trimise în termen de zece zile de la lansarea în dezbatere.

Propunerea a venit după repetate adrese transmise dinspre Tulcea spre Bucureşti, după ce atât preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Tulcea, Eugenia Vasile, cât şi prefectul Lucian Simion au explicat situaţiile nefericite la care s-ar putea ajunge în judeţ.

Problema judeţului Tulcea este că există numai cinci medici psihatri, iar numărul pacienţilor (numai cei cu boli cronice) ajunge la 3.000. Dacă se adaugă şi pacienţii cu afecţiuni acute, numărul este mai mare, iar un medic nu poate elibera mai mult de 200 de reţete pe lună.

Mii de pacienţi cu afecţiuni psihice ar fi putut rămâne fără tratament

Din cei 1.600 de pacienţi ai medicului Mihai Tatu, numai 200 ar trebui să primească tratament, conform noului contract cadru, spunea acesta.

Conform contract cadru pe 2013, un specialist poate elibera o reţetă numai după jumătate de oră de consultaţie.

Astfel, într-un program de opt ore un medic poate elibera numai 16 reţete pe zi, iar într-o lună aproximativ 200 reţete. Până de curând, dr. Tatu avea 1.600 pacienţi. Astfel, majoritatea bolnavilor ar putea rămâne fără asistenţă medicală de specialitate şi ar putea să îşi cumpere singuri medicamentele, care ajung până al 600 de lei pe lună (pentru un pacient). Nu este foarte corect, în condiţiile în care persoanele cu handicap sau cu demenţă au dreptul, prin lege, la tratament gratuit.

„Casa Naţională a elaborat cun contract cadru care ne blochează în totalitate în practica medicală. Ar fi fost mai bine să facă mai întâi analiza numărului de medici în teritoriu ca să poată da deciziile“, explică dr. Mihai Tatu, unul dintre cei cinci psihiatri din judeţul Tulcea.

„Am ajuns să respingem bolnavii. Au apărut comportamente agresive la populaţie, este vorba despre agresiune verbală şi nu numai. Am ajuns să ne ferim să nu ne pocnească, ceea ce numi se pare corect. Replici de genul „Îţi iau capul“, „Îţi iau gâtul“, „Te omor cu tot cu asistentă“ sunt cam mult, după 30 de ani de muncă“, mai spune Tatu.

Mai citiţi şi:

Eugenia Vasile, noul preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Tulcea

Bani pentru sănătate. Ce sume primesc spitalele şi staţiile de ambulanţă din Tulcea

 

Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite