Veste bună pentru locuitorii din vestul României. După şapte ani, se poate zbura din nou în America de pe aeroportul din Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aeroportul din Budapesta este utilizat şi de numeroşi locuitori din zona de vest a României, care pot ajunge în siguranţă, în două-trei ore, pe autostradă, în capitala Ungariei.

Compania aeriană poloneză LOT a efectuat joi primul zbor Budapesta – New York (pe Aeroportul „John F. Kennedy”), astfel că după şapte ani există din nou o cursă aeriană directă între Ungaria şi Statele Unite.

Zborul va fi activ pe tot parcursul anului, săptămânal în zilele de luni, joi, vineri şi duminică şi va fi efectuat cu aeronave de tip Boeing 787 Dreamliner, cu o capacitate de 252 de pasageri şi 12 tone de marfă.
 

Rafal Milczarski, directorul companiei LOT, a declarat că zborurile între Varşovia şi New York au început în urmă cu 45 de ani, iar zborul de la Budapesta este primul efectuat de companie din afara capitalei Poloniei spre SUA.
 

Ultimul zbor direct din Ungaria în SUA a avut loc în vara anului 2011 şi a fost operat de American Airlines şi Malev – companie care a intrat în faliment în 2012.

Pe de altă parte, compania American Airlines operează din data de 4 mai până la finalul lunii octombrie o cursă directă între Budapesta şi Philadelphia.

Aeroportul „Liszt Ferenc” din Budapesta este utilizat şi de numeroşi locuitori din zona de vest a României, care pot ajunge rapid şi în siguranţă, pe autostradă, în capitala Ungariei. De la Timişoara distanţa se poate parcurge în trei ore, de la Arad cam două ore şi jumătate.   

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite