Timişorenii ies în stradă să protesteze împotriva exploatării gazelor de şist
0De Ziua Naţională împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică, din 4 aprilie, în peste 20 de oraşe din ţară, vor avea loc mai multe proteste şi manifestaţii împotriva explorării/exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică.
Mitingul de la Timişoara va avea loc, în Piaţa Unirii. începând cu ora 17.30.
Protestatarii vor cere anularea hotărârilor de guvern prin care s-au aprobat acordurile de explorare, dezvoltare si exploatare emise pentrumai multe companii, printre care Chevron, East West Petroleum şi Clara Petroleum, în Dobrogea, Vaslui, respectiv judeţele Bihor, Arad şi Timiş. Iniţiatorii cer interzicerea prin lege a metodei fracturării hidraulice şi realizarea studiului de impact şi asupra mediului. Se vor depune petiţii la Prefecturi, ca procedură prealabilă pentru anularea hotărârilor de Guvern.
„Ne opunem oricărei ingerinţe din partea corporaţiilor în scrierea legislaţiei româneşti, în dauna interesului cetăţeanului. Denunţăm corupţia la nivel înalt care serveşte interese anticetăţeneşti. Luptăm pentru dreptul la un mediu sănătos, pentru dreptul la viaţă şi sănătate, pentru dreptul la o corectă informare a cetăţenilor”, se arată în comunicatul organizatorilor.
Toate protestele sunt coordonate unitar la nivel naţional şi organizate de echipe locale de voluntari, cu implicarea a peste 80 de ONG-uri (70 de ONG-uri din Coaliţia pentru Mediu, Asociaţia România Fără Ei, Asociaţia România Vie şi alte ONG-uri ori grupuri informale locale).