Timişoara devine centru de cercetare în mai multe domenii si atrage acasă specialiştii plecaţi în alte ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laborator cercetare USAMVB Timisoara. Foto: Robert Bloancă
Laborator cercetare USAMVB Timisoara. Foto: Robert Bloancă

Obţinerea de rezultate cu valoare adăugată ridicată reprezintă tendinţa pe care Timişoara o urmează în ultima perioadă. Aici ne referim, pe lângă industria IT, care aduce numeroşi bani la bugetul local de ceva vreme, şi la activitatea de cercetare.

Două dintre universităţile timişorene au anunţat, la finalul acestei săptămâni, finalizarea unor proiecte de mari dimensiuni care au costat milioane de euro. Deşi va mai dura ceva timp până noile laboratoare din institutele de cercetare vor fi viabilizate, doar baza materială de primă mână atrag deja înapi acasă mai mulţi specialişti români plecaţi peste graniţă pentru că acasă efectiv nu aveau unde să-şi pună la contribuţie mintea.

Universitatea Politehnica Timişoara a anunţat finalizarea unui important proiect finanţat din fonduri europene în domeniul cercetării. Cu 17,5 milioane de euro, UPT a construit şi pus în funcţiune Institutul de Cercetări pentru Energii Regenerabile din Timişoara. Clădirea a fost dotată cu aparatură de ultimă generaţie, iar aici vor lucra 20 de specialişti de primă mână, dintre care doi sunt oameni de ştiinţă români plecaţi afară şi reîntorşi acasă special după ce au aflat de resursele de cercetare devenite disponibile la Timişoara, a anunţat rectorul UPT, Viorel Şerban.

"Acest proiect ne permite să demonstrăm că Universitatea Politehnica, prin acest institut, poate să devină o forţă principală în domeniul cercetării. Vrem ca, în timp, Institutul de Cercetări pentru Energii Regenerabile să devină unul naţional”, a declarat Viorel Şerban, rectorul Universităţii Politehnica.

Din bani europeni a fost ridicată o clădire de 2000 de metri pătraţi, au fost modernizate alte cinci laboratoare, fiind achiziţionate 200 de piese de echipament pentru cercetare, dintre care 12 costă peste 100.000 de euro fiecare.

Tot în acelaşi registru, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara a cheltuit 10 milioane de euro pentru ridicarea unei noi clădiri ce cuprinde la parter şi primul etaj o clinică veterinară, o bijuterie în domeniu, plus la etajele superioare o serie de laboratoare dotate cu aparatură atât de performantă că nici nu există încă specialiştii necesari pentru a le utiliza la capacitate maximă.

„Avem dotări la un nivel care nu mai există la nici o clinică universitară din România, şi de la Timişoara până la Budapesta sau Viena”, a declarat Horia Cernescu, profesor în cadrul USAMVB Timişoara.

Din păcate, profesorii de la USAB încă visează bani de la stat pentru a se pune pe lucru. Autoritatea Naţională pentru Cercetare încă pare a fi sursa preferată pentru a căpăta bani în vederea punerii în practică a unor proiecte de cercetare. Noroc cu unele parteneriate semnate cu universităţi străine, care au mai adus ceva bani necesari procedurilor. Multe dintre acestea doar visează la asemenea dotări. Mediul privat? O dorinţă frumoasă, dar nu au ei bani... spun profesorii.

„Desigur că ne gândim şi la finanţarea din partea mediului privat. Din păcate, au fost doar câteva firme mici, care nu pot susţine activitatea într-o măsură prea mare. De ce nu vin mai multe solicitări din acest domeniu? E tot problema banilor, nici ei nu au bani pentru asemenea investiţii”, ne-a mai declarat profesorul Horia Cernescu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite