FOTO Supravegheat de Maria Grapini, ministrul Agriculturii a inaugurat la Timişoara noul sediu APIA, deja functional de un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actualul titular al postului de ministru al Agriculturii, proaspăt „uns” şi vicepremier, Daniel Constantin, a venit în vizită de lucru în oraşul de pe Bega pentru a prezenta stadiul actual şi perspectivele Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. El a semnat contracte în plină conferinţă de presă şi a tăiat panglici la un sediu deja funcţional de un an de zile.

Aula Magna a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara a fost vineri arhiplină. Primari, fermieri, specialişti în domeniul alimentar cu toţii au venit să vadă cum funcţionează

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi care sunt banii pe care îi pot obţine pentru a se dezvolta. Era şi normal, la eveniment a fost prezent Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii şi Vicepremier. El a fost permanent sub supravegherea colegei sale de partid, timişoreanca Maria Grapini, ex-ministru şi actual candidat la europarlamentare. Ea a grăbit programul decalat al vicepremierului, a impus perioade maxime pentru acţiuni, a avut grijă ca totul să meargă perfect

Printre cei care au vorbit s-a aflat şi Daciana Sârbu, fiică de fost ministru al Agriculturii, dar şi membră în Comisia de Agricultură din Parlamentul European. Ea a discutat despre cu totul alt subiect decât PNDR, despre agricultura ecologică şi eforturile care se fac la nivel european pentru acest subiect, dar se pare că tema a fost gustată de public.

Noul PNDR e gata, devine funcţional în 2014 nu anul viitor

În mare parte deja finalizată, actuala ediţie a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR, va avea o nouă variantă mult îmbunătăţită încă de anul acesta. Va fi mai puţină birocraţie, bani mai mulţi şi susţinere mai mare pentru producătorii agricoli, pentru fermieri, şi mai puţin pentru firmele de prelucrare a produselor agricole.

„În noua variantă a programului se va reduce mult birocraţia, noul program este aproape finalizat, vorbim de 95% din proiectul care va fi trimis în zilele viitoare la Bruxelles. Deci, noul PNDR va fi funcţional în România din 2014 şi nu din 2015. Suntem una dintre primele ţări care vor trimite actele la Bruxelles. Mai mult, în mai dorim să dăm drumul la fosta măsură 1.2.1, cea care se referă la susţinerea fermelor. Noi ne propunem ca în noua variantă să susţinem mai mult producţia agricolă, cu mult mai mult decât sectorul de prelucrare, România se confruntă cu un minus de materie primă în acest domeniu. Sectorul alimentar s-a dezvoltat foarte mult, inclusiv cu bani de la noi, dar nu are ce prelucra de pe piaţa internă, ceea ce creşte inclusiv importul de produse agricole”, a declarat Daniel Constantin.

El a mai anunţat că vor fi 650 de milioane de euro în plus pentru finanţări şi că se va lucra foarte mult şi cu grupurile locale de iniţiativă, organizaţii care pot susţine foarte mult implementarea PNDR. „Noi am venit aici să vorbim cu reprezentanţii autorităţilor publice, cu firmele private, ei cunosc cel mai bine ce e necesar în localităţile lor şi în activitatea pe care o desfăşoară”, a mai spus Constantin.

Evaziunea de 250 de milioane de euro din agricultură, combătută cu controale mai multe

Daniel Constantin promite că va lupta din toate puterile sale şi ale Ministerului Agriculturii cu evaziunea fiscală din acest sector al economiei. „Eu apreciez că valoarea evaziunii fiscale în agricultură este undeva la 250 de milioane de euro. Noi ducem o luptă continuă cu cei din zona evaziunii, controalele se vor intensifica în perioada viitoare”, a mai declarat Constantin. Unul dintre cazurile care au „scăpat” controalelor este şi cel al cărnii alterate care a apărut pe galantarele de prin magazinele româneşti. „E drept că mai pot apărea şi fisuri în sistem, atunci când vorbim de doi – trei veterinari care au în subordine 10.000 de oameni. Dar, oamenii, îi asigur personal, că cei de la Protecţia Consumatorilor şi de la Direcţiile Veterinare îşi fac excelent treaba. Oamenii să fie liniştiţi”, a mai declarat Constantin. Până una-alta, carnea alterată a scăpat vigilenţei autorităţilor şi a ajuns la vânzare şi chiar la oameni în sacoşe. Întrebat din nou despre acest caz, ministrul a început să vorbească despre produse tradiţionale, sau despre cât sunt acestea de tradiţionale, şi de reatestarea producătorilor.

Sediu deschis de un an de zile cu panglica tăiată de ministru

Programul pus la punct pentru vizita ministrului a fost unul extrem de plin de „protocol”. Ca prin minune, semnarea mai multor contracte pe PNDR, cu reprezentanţii beneficiarilor din zonă, a avut loc chiar în timpul conferinţei de presă convocată de ministru. De asemenea, după aceasta, Daniel Constantin a fost dus să taie panglica de inaugurare a noului sediu timişorean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. Nimic nou, asemenea acţiuni au loc constant, diferenţa este că acest nou sediu funcţionează deja de aproape un an. Construcţia acestuia a demarat în 2012 când la putere era o cu totul altă guvernare, iar finalizarea lucrărilor a avut loc în 2013. De tăierea panglicii de inaugurare a fost destul de mulţumită timişoreanca Maria Grapini, fost ministru, acum candidat la europarlamentare, care a spus mai în glumă „tăiaţi cât mai multe panglici, că eu le produc”, desigur, referindu-se la faptul că fabrica sa de pasmanterie este lider naţional în domeniul producerii de asemenea articole.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite