Soluţie controversată a lui Alin Nica, şeful CJ Timiş. Vrea acvariu în curtea castelului Huniade: Centru SPA pe când?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Huniade

Castelul Huniade - cea mai veche clădire din Timişoara, este închis de mai bine de 15 ani. Autortiăţile nu au fost în stare până acum să încheie lucrările de restaurare, chiar dacă au primit şi banii de la Uniunea Europeană.

Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, vrea să acopere curtea interioară a Castelului Huniade şi tranformarea ei într-un spaţiu expoziţional.  

„Am discutat zilele trecute această soluţie tehnică, detaliile pentru finalizarea lucrărilor precum şi continuarea lucrărilor la Palatul Baroc cu directorii celor două muzee, directorul Institutului Naţional pentru Patrimoniu, proiectantul pentru lucrarea de la Castelul Huniade şi directoarea Direcţiei pentru Cultură şi Artă Timiş.  

Am fost nevoit şi să mediez disputele între proiectant şi INP, respectiv Comisia pentru monumente istorice de la nivelul Ministerului Culturii deoarece avem nevoie de obţinerea cât mai rapidă a avizelor pentru a putea accesa finanţări europene, astfel încât aceste două monumente istorice să redevină un motiv de mândrie pentru timişeni”, a transmis Alin Nica pe Facebook. 

Castelul Huniade este cea mai veche clădire din Timişoara. A fost ridicat de regele Ungariei Carol Robert de Anjou, în anul 1315, reconstruit de către Ioan Huniade, în secoul al XV-lea. S-a păstrat sub forma patrulateră în jurul curţii interioare. 

În actualul său aspect, Castelul a fost refăcut după multiplele avarii suferite în luptele din timpul Revoluţiei de la 1848-1849. Faţada principal a fost reconstituită, în maniera romantică, în 1856 (an înscris pe frontispiciul porţii principale). 

Castelul este închis de mai bine de 15 ani. Autortiăţile nu au fost în stare până acum să încheie lucrările de restaurare, chiar dacă au primit şi banii de la Uniunea Europeană. 

În aceste condiţii, postarea lui Alin Nica a fost însoţită de comentarii în care timişorenii îşi arată nemulţumirea faţă de acest proiect. 

„Curtea interioară trebuie lăsată aşa cum este, aşa cum a fost! Nu sunteţi în stare să reabilitaţi şandramaua aia dar vă preocupă curtea interioară. Sper să nu primiţi în veci avizele necesare pentru aşa ceva!”. 

„Mai mare ruşinea! Durează mai mult renovarea decât a durat construcţia clădirii! Dar cum majoritatea şantierelor sunt 'o vacă de muls bani', ăsta de ce ar face excepţie, nu? Ruşine, ruşine, ruşine”. 

„De vreo 15 ani. Castelul este închis pentru restaurare şi nu a fost nimeni în stare să termine lucrările! Curtea interioară vă preocupă! Sper să nu primiţi avizele necesare! Curtea aceea, aşa a fost gândită, neacoperită! E clădire de patrimoniu!!! Zic...să se acopere şi curtea interioară de la Castelul Bran si Castelul Huniazilor...”. 

„Şi-a dat într-adevăr un restaurator/arhitect avizul pentru acoperirea curţii interioare a castelului?”.

„Curtea interioara era deosebit de frumoasa! Pacat sa o acoperiti”.

„Muzeul are destul spaţiu expoziţional, trebuie doar folosit! Curtea interioară, părerea mea este să o lăsaţi verde, avem destule locuri stricate cu pietre (piaţa Libertăţii)”.

„Încă e o ruşine...”.

„Centru SPA pe când?”.

Proiectul lui Alin Nica este asemuită construcţiei de tristă amintire din centrul Timişoarei, numit acvariu, care ani de zile a blocat vizibilitatea tocmai spre Castelul Huniade. Monstruoasa construcţie a fost dărâmată în primul mandat al primarului Nicolae Robu.

Vă mai recomandăm:

FOTO VIDEO Castelul medieval al Timişoarei. Reşedinţa regelui Carol Robert de Anjou, locuinţa lui Ioan Huniade, casă pentru Selim Paşa

Nostalgii timişorene. Amintiri despre oraşul de altădată: „Din viaţa Castelului”

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite