„La 100 de ani de la Unire politicienii îşi vor bea ţuiculiţa singuri“. Avertismentul muzeografilor nemulţumiţi de salarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeografii nemulţumiţi de noua lege a salarizării au organizat, cu ocazia Nopţii Muzeelor, un protest în care şi-au exprimat nemulţumirea. „Dacă la muzee se face grevă, nimeni nu e deranjat”, susţine un arheolog din Timişoara care anunţă că în cazul în care problea nu li se rezolvă, muzeografii vor boicota sărbătoarea dedicată celor 100 de ani de la Unire.

„Suntem foarte nemulţumiţi. Pur şi simplu Guvernul ne-a lăsat la o parte. Într-un fel pot să îi înţeleg pentru că noi nu derajnăm cu nimic. Dacă la muzee s-ar face grevă, nimeni nu ar fi deranjat”, susţine arehologul Călin Timoc, lider de sindicat al angajaţilor de la Muzeul Banatului Timişoara. Potrivit arheologului, oamenii care lucrează în muzee sunt supracalificaţi. Cu toate acestea, sunt plătiţi cu salarii de mizerie.

„Sunt aproape de pensie şi iau un salariu de 1.500 de lei-1.800 de lei în mână. E penibil. E de neacceptat, în condiţiile în care au grijă de nişte comori pe care le are ţara asta, tezaure pe care le curăţă şi se străduiesc să le păstreze intacte. Iar asta în condiţiile în care starea clădirilor în care funcţionează muzee nu este cea mai bună. O fac din pasiune şi pur şi simplu s-au trezit ultimii în grilă. Cei care mai dau un spectacol mai câştigă un ban, dar noi suntem strict bugetari. La noi nu există mediul privat. În momentul în care te şi îmbolnăveşti după ce ai inhalat toate substanţele care ţin de retaurare şi conservare şi statul de uită cum dracu' să nu îţi crească tensiunea şi să nu te enervezi?”, susţine arheologul timişorean.

Călin Timoc a dat şi exemplu de diferenţe salariale prevăzut în legea salarizării unitare. „Un restaurator de hârtie de la Biblioteca Naţională câştigă de două ori mai mult decât un restaurator de hârtie de la un muzeu naţional. E incalificabil. Noi lucrăm cu documente unicat, pe când cei de la bibliotecă leagă nişte cărţi vechi care mai există în câteva exemplare”, a mai spus Timoc.

Liderul de sindicat de la Muzeul Banatului a mai declarat că până nu demult muzeografii nici nu au fost constituiţi într-un sindicat. „În muzee nimeni nu a făcut scandal şi am fost pur şi simplu uitaţi. Asta şi pentru că politicienii noştri au cultură zero. Ăia nu au văzut în viaţa lor un muzeu şi nici nu o să vadă pentru că nu îi interesează muzeele. Nu avem altă soluţie. La anul, când se sărbătoresc 100 de ani de la Unire, dacă lucrurile merg aşa, niciun muzeu nu va face nimic de această celebră aniversare. Politicienii îşi vor bea ţuiculiţa la Alba Iulia singuri”, a mai declarat arheologul Călin Timoc, potrivit căruia muzeografii încearcă în acest moment să se organizeze într-o federaţie la nivel naţional pentru a-şi apăra drepturile. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite