FOTO VIDEO Corporatistul care merge la birou pe o roată şi pleacă pe frânghie: "E dreptul fiecăruia să îşi rişte viaţa"

Povestea timişoreanului, care i-a îmbunat chiar şi pe jurnaliştii tabloidelor britanice, este o combinaţie perfectă între echilibristică „printre nori“, jonglerie şi mers pe monociclu.

PASIUNE Flaviu Cernescu a reuşit să taie respiraţia planetei după ce mai multe fotografii cu el, dar 

şi înregistrări video îl surprindeau în timp ce traversa pe o coardă, întinsă la zeci de metri înălţime, 

locuri periculoase. 

Flaviu Cernescu este, probabil, singurul român despre care publicaţii celebre din Marea Britanie au avut, anul acesta, numai cuvinte de laudă. După valul de articole în care românii nu scăpau de etichetele „invadatorii“ sau „cerşetorii“, ziariştii de la „Daily Record“, „Daily Mail“ şi „The Telegraph“ s-au aplecat în faţa lui Flaviu, uimiţi cum tânărul din Timişoara traversa un baraj pe o coardă. 

Tabloidul „Daily Mail“ titra pe 24 februarie: „Îndrăznind în abis: în vârful degetelor, pe coardă, deasupra unui hău de 61 de metri“.

Imaginile publicate în presa britanică au fost surprinse, anul acesta, la Barajul Iovanul, din Gorj, unul dintre locurile inedite găsite de Flaviu Cernescu pentru „a-şi face de cap“, practicând slackline. „Nu a fost cel mai dificil loc. Am străbătut pe coardă circa 20 de metri“, ne spune, modest, tânărul. 

FOARTE RĂSPÂNDIT PE FACEBOOK

Pe Flaviu, însă, nu jurnaliştii britanici l-au făcut celebru. Nici măcar cei români. Nici el nu mai ştie cum de a ajuns cunoscut. În fond, e un bănăţean de 32 de ani, născut la Bocşa (Caraş-Severin), fiu de profesoară de chimie, cu liceul de informatică terminat la Reşiţa şi facultatea, cea de Matematică şi Calculatoare, absolvită la Universitatea de Vest din Timişoara. În viaţa de zi cu zi e programator la o corporaţie care îi consumă, uneori exasperant de mult, timpul şi energia. 

IMAGINILE CARE I-AU CUCERIT ŞI PE ENGLEZI
 

„Sincer, nu ştiu cum am devenit cunoscut. Reţelele de socializare, Facebook, în principal, dar şi YouTube au ajutat la explozia asta. M-au urmărit practicanţi de sporturi extreme din străinătate, mi-au împrăştiat pozele pe internet, apoi m-au observat agenţii curioase de senzaţii tari. Cred că aşa s-au legat lucrurile“, mărturiseşte Flaviu.

SPORTUL L-A „ATINS“ DE MIC

Cum a ajuns bănăţeanul să meargă pe bandă, la înălţimi care pe alţii îi fac să-şi piardă respiraţia? În spatele diplomelor, a traiului obişnuit, terminat, ca pentru mulţi tineri, cu un job respectabil, Flaviu Cernescu a început de mic să-şi scrie povestea incredibilă. 

Pasiunea pentru sport o are din copilărie, de pe la 6 ani. Mai întâi, a fost bicicleta, primită cadou de la părinţi, pe care o „călărea“ cât era ziua de lungă. Când a mai crescut, Flaviu s-a înscris la maratoane de biciclete, dar îşi dorea mai mult. Mai multă adrenalină.

„Venisem la Timişoara, la facultate, mă mutasem la cămin. Atunci a fost o perioadă critică în viaţa mea, am rătăcit mult. Nu m-am omorât cu învăţatul. Prin anul doi-trei, mi-am dat seama că bat pasul pe loc. Ceva îmi lipsea“, îşi aminteşte tânărul. Gândul că termină facultatea nu îl împlinea sufleteşte.

„Doream să găsesc ceva al meu, care să mă definească. Aşa am ajuns să merg pe monociclu, exersam aproape continuu, simţeam că progresez şi mă atrăgea foarte tare ideea asta“, continuă Flaviu. După zeci de ture alături de prieteni, ei pe bicicletă, el pe monociclu, în 2007, sportivul s-a înscris în concursuri de mountain-bike. Spre deosebire de competitorii săi, Flaviu mergea doar pe o roată. 

„Sunt primul din România care a participat cu monociclul în competiţii de trial rezervate bicicliştilor. Primul concurs a fost în 2007, la cursa de la Gărâna. M-am înscris la categoria de 15 kilometri şi, spre surpriza mea, am terminat în prima jumătate. În 2009, tot la Gărâna, m-am dus la proba de 30 de kilometri şi am terminat pe locul 17 din aproape 90 de concurenţi. Pentru că nu aveam ghidon, a trebuit să pun numărul pe roată“, spune Flaviu Cernescu, explicând că nu e chiar greu să mergi pe monociclu. 

Principiul fizic, susţine sportivul, este să ai constant o mişcare de înainte şi înapoi: „Începi să te mişti cât mai repede, însă totul ţine de exerciţiu. După ce deţii controlul, înveţi şi mişcări noi“. 

În privinţa investiţiei, Flaviu susţine că sportul pe o roată nu e foarte costisitor, dar totul depinde şi de pretenţiile fiecăruia. Primul monociclu, spune bănăţeanul, şi l-a cumpărat în 2003, în penultimul an de facultate, de pe celebrul site E-bay şi l-a costat 30 de euro. De atunci, a devenit un veritabil colecţionar. Are acasă mai toate modelele şi mărimile. Le ţine adunate pe balcon, în debara, pe hol sau în baie.

„Un monociclu costă de la 20-30 de euro până la 1.000 sau mai mult de euro, în funcţie de ce dotări vrei. Pot fi şi din cele cu butuc cu viteze, cu angrenaje interioare. Mai sunt şi acelea fabricate în serii limitate, însă costă foarte mult“, a mai spus Cernescu.

S-A APUCAT DE JONGLERIE DUPĂ CE ŞI-A RUPT MÂINILE

Angajat ca programator la compania Continental Automotive din Timişoara, Flaviu nu vrea deloc să-şi lase deoparte pasiunea pe o roată. Nici când merge la serviciu. „De vreo opt luni, mă duc la birou cu monociclul. Am făcut pană la bicicletă şi mi-a fost lene să o repar“, spune, glumind, sportivul.

Acesta îşi aminteşte că, la scurtă vreme după ce şi-a descoperit pasiunea pentru monociclu, tot prin anii studenţiei, l-a mai „încercat“ o provocare, devenită, în timp, pasiune: jongleria. La început, prin 2005, a studiat pe internet, de unul singur, arta obiectelor aruncate în aer. Practica a venit într-un moment mai mult forţat: după o căzătură de pe monociclu, şi-a rupt mâinile.

„Jonglatul a fost ca un hobby de rezervă. Trebuia, atunci, să fac gimnastică de recuperare, iar jongleria m-a ajutat în acest sens“, afirmă Cernescu. 

După ani de exersare, tânărul pare să fi descifrat secretul prin care poate să jongleze la perfecţie: „E simplu! Obiectele pe care le arunci în aer sunt supuse şi ele, evident, legilor gravitaţiei. Vor cădea după o regulă predictibilă, dacă ştii exact cum să le arunci. Plecând de la o minge, înveţi traiectoriile, planurile, exersezi cât poţi de mult. Apoi, mai adaugi câte o minge“. 

IMAGINI CU FLAVIU CERNESCU PE MONOCICLU
 

Cheia este, însă, în „antrenarea creierului, care trebuie să perceapă o panoramă de obiecte“. Ochiul, explică Flaviu, primeşte foarte multă informaţie, dar creierul este optimizat să ia numai ce îi trebuie pentru imagine.

„Aşa că îţi antrenezi şi creierul, îl înveţi să proceseze mai multă informaţie şi să ia deciziile corespunzătoare. Trebuie să înveţi să priveşti toate obiectele din aer. Este, practic, coordonarea mână – ochi“, adaugă sportivul. E simplu, aşa cum ne-a spus! 

„La Secu am reuşit să merg şi neasigurat“

După adrenalina simţită cu monociclul şi jongleriile, de multe ori făcute tot pe o roată, Flaviu Cernescu a decis, din nou, în 2009, că viaţa trebuie să-i ofere şi mai mult. Atunci a călcat pentru prima dată pe un slackline. De abia în 2012 a început şi pasiunea pentru mersul pe frânghie, la înălţime. 

Corporatist cum îl ştim, tânărul îşi încheie ziua de muncă într-un fel în care alţii nici nu pot visa. Îşi ia în spate rucsacul cu echipamentul sportiv, ia drumul Stadionului „Dan Păltinişanu“ din Timişoara, îşi întinde coarda lungă de zece metri şi începe să meargă, dintr-un capăt în altul, pe banda lată de câţiva centimetri. Apoi îşi scoate arsenalul din dotare, mingile şi popicele, şi, tot pe frânghie, sau pe lângă ea, sau cum îi vine cheful, se apucă de jonglerii.
 

 „Prima linie am întins-o în 2009, la Festivalul de Jazz de la Gărâna. La început, mergeam pe coarda întinsă la cinci metri de pământ. Apoi, la zece metri înălţime. Există câteva praguri psihologice, trebuie să câştigi echilibrul emoţional“, spune Flaviu. 

A TRAVERSAT NEASIGURAT  ŞI RÂUL BEGA

După ore de practică şi de praguri psihologice depăşite, sportivul şi-a găsit echilibrul şi la peste 50 de metri. „Aici realizezi că, dacă ai greşit, eşti mort. La această înălţime nu merg neasigurat“, se confesează Flaviu Cernescu. Odată ce s-a perfecţionat în echilibristică la înălţime, bănăţeanul a început să-şi combine hobby-urile. Acum face cu uşurinţă slackline pe monociclu, dar şi jonglerii pe coardă. 

„Mi-a luat destul timp să învăţ. Al doilea slackline pe care l-am cumpărat a avut 25 de metri, următorul 30 şi, în final, am luat unul de 150 de metri. Nu am început să merg direct la înălţime, ci am pornit de jos. Apoi, am întins coarda peste apă şi, după un timp, am trecut neasigurat peste râul Bega“, spune Flaviu.

„MI-AM PROPUS SĂ FAC SLACKLINE LEGAT LA OCHI“
 

Unul dintre cele mai dificile locuri în care a făcut slackline este barajul de la Secu, lângă  Reşiţa. „Aici fac şi antrenamente. Este un apeduct la 40 de metri înălţime şi tot atât de lung. Aici am reuşit să merg şi neasigurat, însă recurg la acest lucru doar dacă mă simt confortabil“, mai spune Flaviu Cernescu. 
 

Tânărul adaugă că principiul pe care îl urmează întotdeauna în sport este: de la uşor la greu, de la scurt la lung, de jos în sus. „Când nu pot să măresc înălţimea, măresc lungimea. Şi viceversa. Apoi, ţin o mână la spate. Apoi, ambele. Sporturile astea sunt nebunia mea. Ce mi-am propus acum este să fac slackline legat la ochi şi jonglerii la mare înălţime“, dezvăluie programatorul planurile sale. 

Ce este slackline

Slackline, unul dintre cele mai noi sporturi care au pătruns în România, presupune folosirea unei benzi de nylon, cu lăţimea între doi şi cinci centimetri, care se prinde la ambele capete de puncte fixe: arbori, balustrade, pitoane de escaladă. Practicantul caută să-şi menţină echilibrul şi să execute mişcări acrobatice pe coarda suspendată la diferite înălţimi. Acest sport a apărut în California, în urmă cu trei decenii, ca antrenament pentru căţărători. S-a extins şi a început să fie practicat la scară largă, având mai multe variante: shortline, trickline, jumpline, longline şi highline.

Citiţi şi:
 

FOTO VIDEO Programatorul timişorean care a uimit Marea Britanie cu pasiunea sa extremă

VIDEO “Regele” monociclurilor din Banat face senzaţie în zona industrială din Anina

Jonglerii pe muchie de cuţit cu monociclul: „La 50 de metri dacă ai greşit eşti mort”
 

Un nou sport extrem în Timişoara: mersul pe coardă peste Bega