FOTO Incredibila poveste a conacului de secol al XIX-lea care a scăpat ca prin minune de buldozerele comuniştilor
0
Conacul Kopony este unul dintre cele mai misterioase case din Timişoara. Construit în 1852, frumosul domeniu este ca o insulă, înconjurat de fostele autobaze comuniste ITIA şi Autobaza 2, în apropierea Căii Aradului (fosta stradă Kralik nr. 2).
Conacul de secol al XIX-lea a avut un destin fabulos. Sortit exproprierii din primii ani ai comunismului, a rămas în posesia proprietarilor. A rămas una din puţinele proprietăţi din România care nu au fost confiscate de stat. Destinat demolării din timpul lui Ceauşescu, a scăpat ca prin minune de buldozere, la începutul anilor ‘80.
Familia Kopony a rămas proprietara casei mereu. De la cumpărarea domeniului în anul 1869, de către Willhelm Kopony, până în zilele noastre, când conacului este pe mâna Gabrielei Kopony-Murgu, nepoata lui Willhelm Kopony.
Cea mai importantă moştenire a celor de astăzi este obligaţia de a păstrat conacul şi memoria familiei care nu s-a despărţit niciodată de el.
Fost senator în Ungaria şi România
Povestea conacului începe în 1852, construit fiind de familia Nagy. Willhelm Kopony, venit din Ardeal în Banat, a cumpărat conacul de la văduva moşierului György Nagy, parcul din jur şi 140 hectare de teren arabil, care se aflau pe atunci la câţiva kilometri de oraş, care mult mai târziu s-a dezvoltat cu cartierul Calea Aradului.
Imagine cu conacul în anii '30
Willhelm Kopony era un inginer silvic sas, originar din Răşnov, fost senator în Ungaria, iar apoi, după 1920, în România. A fost membru al Partidului Popular German din Ungaria, fondat în 1907, care după Unire va primi denumirea de Partidul Popular German-Şvăbesc.
"A fost unul dintre vicepreşedinţii Partidului Popular German din România. A fost invitat la ceai la regina Maria, moment rămas memorabil pentru membrii familiei", spune Gabriela Kopony-Murgu.
Willhelm Kopony în haine militare
La începutul anilor ’30, Willhelm Kopony se mută la Viena, pentru a oferi copiilor o educaţie la şcoli cu tradiţie dar nu va vinde proprietatea din Timişoara, unde a amenajat o fermă modernă. Până la începutul anilor ‘40, Willhelm Kopony devine proprietarul Hotelul Kaiserin Elisabeth din Viena, dar avea proprietăţi şi la Budapesta.
Câţiva ani mai târziu, familia se va întoarce înapoi în conacul de la Timişoara. Avea să moară în 1939, proprietatea fiind moştenită de unul din fiii sai, Echkart.
Fotografie de familie cu Willhelm Kopony şi copiii săi
Dispărut în Rusia
Fiul lui Willhelm Kopony, Eckhart (tatăl Gabrielei Kopony-Murgu) a fost în al Doilea Război Mondial, în armata Regatului României, deşi ar fi putut să aleagă, ca voluntar, şi armata germană. Eckhart Kopony avea să dispară timp de şapte ani, pe frontul din URSS.
„A fost luat prizonier de război în 1939, chiar la Stalingrad. Când a izbucnit războiul se putea plăti să nu mergi pe front. Şpaga e de pe vremea turcilor aici. Tatăl meu nu a vrut să plătească, a preferat să plece în armată. A făcut parte din Divizia Tudor Vladimirescu, care a dispărut toată în Rusia. Eram consideraţi orfani de război, mama văduvă de război. Legea ne excepta de exproprieri, aşa că în 1947 nu am fost scoşi din Cartea Funciară. Ruşii ne-au luat însă cei 40 de cai, aveam şi ferma de porci, grâu şi porumb. Am rămas fără niciun animal, doar cu maşinile agricole”, a povestiti Gabriela Kopony.
S-au făcut reparaţii la acoperişul conacului
Eckhart Kopony a fost închis în Rusia, între 1943-1950. Iniţial a fost dat dispărut, iar apoi declarat mort.
„În 1950, tata revine acasă din prizonierat. A luat prin surprindere pe toată lumea. Eckhart Kopony a locuit în conac până în 1991, an în care a murit. Acesta a împărţit pe vremea comuniştilor camerele cu angajaţii de la UTT, care au fost mutaţi acolo de autorităţi”, a mai spus Gabriela Kopony.
Lagărul de prizonieri
Lagărul de prizonieri nr. 17 a fost ridicat în 1940, în dreapta şoselei Timişoara-Arad şi era administrat de Wermacht. Era format din bărăci de lemn care puteau adăposti în jur de 6.000 de persoane. Lagărul se întindea pe domeniul mănăstirii Marienheim, aparţinând Ordinului călugăriţelor Notre-Dame, cât şi pe domeniul familiei Kopony. În 1941, în conac s-au instalat comandamentele lagărului.
Iniţial a fost lagăr de tranzit, iar primii locuitori au fost prizonierii din armata Iugoslaviei. În 1945, în lagăr au fost adăpostiţi militarii din armata ungară.
“În casa noastră a fost comandamentul militar. Aici locuiau comandanţii germani, apoi cei ruşi, iar în final cei români. Nouă ne-au lăsat o cameră. Restul a fost ocupat de armată. Tot aici a fost şi Brigada de tancuri, curtea noastră era plină de tunuri. Îmi aduc aminte că nu erau blocuri în jur. Apoi a devenit această proprietate ca o enclavă”, a povestit Kopony-Murgu.
Familie de chiaburi
Gabriela Kopony-Murgu, care s-a căsătorit în 1984 cu inginerul Murgu, povesteşte că a avut de suferit pe vremea comuniştilor ca urmare a originii ei “nesănătoase”.
“Pentru că eram din familie de chiaburi, am fost dată afară din şcoală. Din clasa a VIII-a a trebuit să stau acasă. Ţin minte că a venit în clasă un individ şi mi-a dat o hârtie pe care scria că am origine socială nesănătoasă. În paranteză era scris <pui de chiabur>. Eu sunt mândră de ceea ce sunt. Jumătate săsoaică, jumătate şvăboiacă. E o combinaţie ciudată. Însă am respectat mereu ţara în care trăiesc. Nu depreciez pe nimeni. Ca dovadă m-am şi căsătorit cu un român”, a spus Gabriela Kopony-Murgu.
Scrisoare pentru Ceauşescu
Conacul urma să fie demolat, pentru a face loc unor autobaze, în 1981, însă în urma unei scrisori trimise de Eckhadt Kopony lui Ceauşescu, acesta a fost cruţat.
Terenul fostei autobaze ITIA
„Casa a fost sortită demolării, pentru că urma să se construiască cele două autobaze. Tata i-a scris atunci lui Ceauşescu şi i-a spus că viaţa lui nu există fără acestă casă. La puţin timp a venit un <…escu> la noi acasă şi l-a căutat pe tata. Nu au vorbit deloc despre conac. Noi deja am primit înştiinţarea în 1981 că trebuie să părăsim casa, ne-au repartizat un apartament cu patru camere, deşi conacul are zece camere. Apoi a venit o scrisoare prin care ni s-a spus că suntem exceptaţi de la demolare. Tata a plâns. A divinizat acest conac”, a povestit Gabriela Kopany-Murgu, care are grijă şi astăzi de conac.
Pe terenurile familiei, comuniştii au construit, pe lângă cele două autobaze, Liceul Agricol, sediul secţiei de Poliţie şi alte clădiri. Conacul a fost utilizat ca şi cămin pentru muncitorii de la Uzinele Textile, însă familia Kopony nu l-a părăsit ci au locuit în condiţii grele cu muncitorii mutaţi în casa lor. “Casa are un înger păzitor”, a mai spus Gabriela Kopany-Murgu.
Moşteneşte fiul cel mare
După Revoluţie, familia Kopony, care a refuzat să plece în Germania. Au avut 17 procese în zece ani de zile pentru a-i scoate de pe pământuri pe cei care s-au aciuit acolo. Pe proprietatea lor au funcţionat şi fostele sere ale Partidului Comunist.
„Nu ştiu ce îngeri au păzit acestă familie, dar am scăpat şi de colectiv. Oricum, după Revoluţie, când ne-am dus la Primărie, cei de acolo şi-au făcut cruce. Casa a rămas mereu a noastră. Nu ne-au luat proprietăţile comuniştii, ar fi fost culmea să o facă cei care se consideră adepţii democraţiei”, a mai spus femeia.
Terenurile recâştigate în instanţă au fost vândute de Gabriela Kopony, pentru a-i ajuta pe cei doi copii, ambii ingineri. Unul în Germania, celălalt în Timişoara.
Vechiul conac a avut nevoie de reparaţii la acoperiş, pentru că începea să plouă înauntru. În rest, totul a fost lăsat aşa cum a fost acum mai bine de 200 de ani.
“Acoperişul este nou. A trebuit să schimbăm şi lemnăria acolo. Altfel se distrugea toată casa, pentru că ploua înauntru. În rest totul este original. Casa va fi moştenit de băiatul cel mare”, a mai afirmat Gabriela Kopony-Murgu.
Se încarcă comentariile...
