FOTO Ceas floral spectaculos în curtea unei timişorence care şi-a amenajat o grădină Feng Shui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ceasul floral din grădina Lăcrămioarei Mangel FOTO: Ştefan Both
Ceasul floral din grădina Lăcrămioarei Mangel FOTO: Ştefan Both

Inspirată de amenajările în stil Feng Shui, timişoreanca Lăcrămioara Mangel a construit în grădina ei un ceas floral cu fântână.

În Timişoara, mai exact în cartierul Ronaţ, trăieşte o familie care vrea să se simtă bine în propria casă.

Folosind învăţăturile chinezeşti, pentru a beneficia de o oază de linişte şi relaxare, Lăcrămioara Mangel a învăţat să îşi amenajeze grădina în stil Feng Shui. Se ştie că această artă străveche de amenajare a mediului natural atrage norocul, prosperitatea şi sănătatea.

Despre curtea timişorencei am scris la începutul verii, când am descoperit, în spatele porţilor, un miniparc insipirat de la Palatul Schönbrunn din Viena. 
 

Pensionara ne-a dezvăluit atunci că în fiecare anotimp grădina ei îşi schimbă aspectul. În funcţie de florile de sezon şi de ideile care îi vin.

Odată cu sosirea toamnei, am vrut să vedem cum arată grădina. Iar surpriza a fost mare.  Lăcrămioara Mangel şi-a făcut un ceas florar de toată frumuseţea.
 

“Am lucrat trei săptămâni la acest ceas. Am folosit pietre de râu, pământ, beton, pietricele de marmură, o pompă de apă cu recirculare şi un ceas de grădină cumpărat pe Internet. A venit din Germania şi a costat 33 de euro. Am găsit şi cu 1.000 de euro, dar l-am luat pe cel mai ieftin”, a declarat Lăcrămioara Mangel.

A folosit begonii, crizanteme galbene şi muşcate
 

Femeia s-a apucat apoi de realizat arhitectura ceasului, desigur cu ajutorul braţelor soţului, pentru că nu a fost o muncă simplă. Nu puteau lipsi nici de acestă dată florile: Begonii mici şi mari, crizanteme galbene, muşcate.


“Cifrele le-am făcut din pietricele albe de marmură, pe care le-am lipit pe un suport de flori. Pentru contur am folosit vopsea roşie. Numai asta mi-a luat trei nopţi”, a mai spus Mangel.    
 

Apa curgătoare este una din sursele stilului Feng Shui. Aşa se face că grădina Lăcrămioarei Mangel are două fântâni arteziene. Una în care se află peştii coloraţi, iar cealaltă este la ceasul floral.
 

Ceasul floral nu este încă gata complet. Mai urmează o serie de accesorii de efect care vor fi montate pe gardul din jur. 


“Voi avea stele făcute din sticlă şi în care voi pune leduri. De asemenea, o să pun şi o semilună, tot din sticlă care va lumina”, a mai spus timişoreanca.

Citiţi şi:

VIDEO-GALERIE FOTO Grădină din Timişoara inspirată de Palatul Schönbrunn

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite