EXCLUSIV Curtea de Conturi obţine o nouă victorie în faţa Primăriei Timişoara. Sentinţa în dosarul cu o miză de 3 milioane de lei este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După sentinţa nefavorabilă din dosarul „poli”, Curtea de Apel Timişoara emite o nouă sentinţă prin care Primăria Timişoara pierde în faţa Curţii de Conturi, E vorba de un proces pe tema ilegalităţilor comise la derularea contractului dintre primărie şi firma de semnalizare rutieră din oraş în perioada  în perioada 2010-2012, când primăria era condusă de fostul edil, Gheorghe Ciuhandu.

Un control al Gărzii Financiare efectuat în 2013 scotea la iveală o serie de ilegalităţi în derularea contractului dintre Primăria Timişoara şi Rosign (firma de semnalizare rutieră din Timişoara). Ilegalităţile identificate erau din perioada 2010-2012. Într-un raport pe care l-a întocmit în urma unui control la Primăria Timişoara, Curtea de Conturi a identificat aceste nereguli, emiţând o decizie prin care solicita „analizarea şi dispunerea, după caz, a măsurilor legale de stabilire a întinderii şi recuperarea prejudiciului, împreună cu beneficiile nerealizate (dobânzi, penalităţi)”, prejudiciul estimat fiind de trei milioane de lei.

În urma măsurii dispuse de Curtea de Conturi, Primăria Timişoara a dispus o expertiză extrajudiciară a cărei concluzie a fost că nu există niciun prejudiciu. Iar cum prejudiciu nu există, recuperarea dispusă de Curtea de Conturi a rămas pentru Primăria Timişoara fără obiect, cazul fiind considerat închis.

La controlul din anul următor, Curtea de  Conturi a constatat că măsura dispusă prin decizia anterioară nu a fost respectată şi a fost emisă o nouă decizie prin care Primăria Timişoara era obligată să facă demersuri pentru recuperarea prejudiciului. Documentul emis de Curtea de Conturi a fost atacat în instanţă, solicitându-se anularea lui. În paralel, Primăria Timişoara a deschis un proces împotriva Rosign, cerând recuperarea prejudiciului. Absurdul situaţiei este cât se poate de evident, primăria contrazicându-se în două procese diferite: în procesul cu Curtea de Conturi contestă existenţa prejudiciului, iar în procesul cu Rosign cere recuperarea prejudiciului.

Procesul cu Rosign a fost suspendat până la finalizarea litigiului cu Curtea de Conturi, în acest din urmă dosar judecătorii Curţii de Apel Timişoara pronunţând sentinţa finală prin care cererea Primăriei Timişoara se respinge şi se menţine măsura dispusă  de Curtea de Conturi. Aceeaşi sentinţă a fost emisă şi pe fond, la Tribunalul Timiş, unde judecătorul care a pronunţat hotărârea a arătat că expertiza, comandată de primărie şi concluzionată cu prejudiciu zero, nu are are nicio valoare pentru că „nu s-a realizat în cadrul unui proces, în condiţii de contradictorialitate, sub controlul unei instanţe judecătoreşti, cu consecinţa opozabilităţii părţilor implicate, ci a fost realizat pe cale extrajudiciară, la solicitarea doar a reclamanţilor, într-un cadru lipsit de contradictorialitate, cu consecinţa inopozabilităţii actului”. De asemenea, judecătorul a reţinut că „deşi reclamanţii invocă faptul că nu ar exista nici un prejudiciu, totuşi imediat după controlul efectuat cu privire la aducerea la îndeplinire a Deciziei   nr. 79/29.07.2013, au promovat o acţiune în instanţă, în contradictoriu cu SC Rosign SRL, având ca obiect  pretenţii”.

Reprezentanţii Primăriei Timişoara au refuzat să comenteze decizia Curţii de Apel Timişoara în dosarul cu Curtea de Conturi şi, cel mai probabil, vor aştepta procesul cu Rosign pentru recuperarea prejudiciului. Primăria Timişara nu este la primul proces de acest fel, un dosar similar care vizează finanţarea ilegală a echipei de fotbal Poli, transformându-se într-un dosar penal care este în lucru la DNA Timişoara. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite