Începe cea mare competiţie ecvestră din istoria României. Milioane de euro investiţi într-o bază fantastică, de nivel mondial FOTO

Începe cea mare competiţie ecvestră din istoria României. Milioane de euro investiţi într-o bază fantastică, de nivel mondial FOTO

Milioane de euro investiţi în baza hipică de la Herneacova FOTO Ştefan Both

În perioada 13-24 septembrie, la Herneacova se va desfăşura cea mai mare competiţie de echitaţie organizată vreodată în România. Premiile puse în joc sunt de 237.900 de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Herneacova, aflată la 35 de kilometri de Timişoara, peste dealurile Recaşului, va fi gazda celei mai importante competiţii de echitaţie din România. Este pentru prima dată când la noi în ţară se va organiza un Grand Prix de trei stele. La Herneacova International Jumping vor peste 200 de jockey din 19 ţări, cu peste 450 de cai. Pentru a putea adăposti un număr atât de mare de cai, pe Domeniile Herneacova s-au făcut incvestiţii de câteva milioane de euro. 

S-au construit spaţii moderne pentru camparea camioanelor de transport, dotate cu toate utilităţile, grajduri moderne, drumuri de acces. S-au construit trei terenuri de echitaţie: Arena principală de competiţii, terenul de preîncălzire şi terenul de încălzire.
 
“Pentru organizarea acestui eveniment am investit sume importante de bani. Am construit această bază la nivelul cerinţelor Federaţiei Internaţionale de Echitaţie. Vorbim despre trei terenuri de concurs, platforme cu grajduri mobile (care au toată infrastructura: apă, canalizare, curent electric), parcări pentru camioanele care vin cu caii, drumuri şi multe altele”, a explicat Andrei Gaşpar, administratorul Domeniului Herneacova.


 
“Locaţia este cu adevărat miraculoasă, pentru călăreţi. Cred că această bază de echitaţie reprezintă o oportunitate foarte mare pentru organizarea a multe alte competiţii importante. Tocmai de aceea, vom aduce aici, câteva show-uri organizate de Longines, care este unul dintre partenerii noştri”, a spus vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Echitaţie, turcul Armagan Ozgorkey.



Premieră pentru România
 
Vlad Bontea, preşedintele Federaţiei Române de Echitaţie, aşteaptă cu nerăbdare evenimentul.
 
“Noi trebuie să ne asigurăm, în ceea ce priveşte relaţia noastră cu Federaţia Internaţională de Echitaţie, că tot ceea ce se întâmplă în plan naţional este conform normelor în domeniu. Când am văzut proiectul pentru această competiţie, am fost sigur că va fi un eveniment deosebit. Acum sunt convins că va fi un concurs la un nivel mult mai înalt decât multe alte evenimente pe care le-am văzut în Europa. În România, nu îmi amintesc să fi avut loc vreun concurs de o asemenea anvergură, iar premii atât de mari nu s-au acordat la nicio altă competiţie de echitaţie din ţara noastră”, a spus Vlad Bontea.
 
 
Premii de aproape 240.000 de euro
 
Concursul de sărituri peste obstacole Herneacova International Jumping va începe miercuri, 13 septembrie. Va avea 42 de probe, cu nivele diferite de dificultate: înălţimea obstacolelor poneşte de la 1,2 metri şi ajunge la 1,5 metri. 

 
“Pentru a ne asigura că acest concurs este la cel mai înalt standard, am cooptat în stafful de organizare oameni cu o foarte mare experienţă în domeniu. Spre exemplu, preşedintele juriului de arbitri este Damaris Ismalun, din Franţa. De asemenea, tot din Franţa îi avem pe Michel Ismalun, care organizează obstacolele şi probele, şi pe Pierre Hantz, consultant în echitaţie. Din Italia, îl avem pe Stefano Morriale, unul dintre cei mai buni stable manageri”, a declarat Daniel Scornea, directorul de concurs.
 
 
Premiile puse în joc sunt de 237.900 de euro:  98.000 de euro – în prima săptămână şi 139.900 de euro – în a doua săptămână.

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
citeste totul despre: