Vin ninsorile! Cod galben de ninsoare şi viscol în Oltenia şi în Gorj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, în această dimineaţă, o avertizare de Cod Galben şi Portocaliu pentru ninsori însemnate cantitativ şi local viscolite. Judeţul Gorj şi Oltenia se află în zona de avertizare cu Cod Galben.

Avertizarea de Cod Galben va intra în vigoare astăzi, la ora 22,00 şi se va încheia mâine, la ora 20,00. În această perioadă se vor înregistra ninsori însemnate cantitativ şi local viscolite. 

„În intervalul menţionat aria ninsorilor se va extinde treptat dinspre Lunca Dunării şi va cuprinde sudul, centrul şi estul ţării. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent. Va fi viscol în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h. În Carpaţii de Curbură şi zona înaltă din Carpaţii Meridionali rafalele vor depăşi 80-90 km/h, iar zăpada va fi spulberată şi troienită. La începutul intervalului pe litoral vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei“, 

se arată într-un comunicat al Administraţia Naţională de Meteorologie.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite