FOTO VIDEO Peste 1000 de credincioşi au participat la o procesiune religioasă impresionantă în centrul Târgu Jiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La procesiune a participat un sobor format din zeci de preoţi
La procesiune a participat un sobor format din zeci de preoţi

Peste 1000 de persoane au participat, în această seară, la o procesiune religioasă impresionantă, care s-a desfăşurat în centrul municipiului Târgu Jiu.

Manifestarea religioasă a fost organizată cu ocazia sărbătoririi Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii municipiului Târgu Jiu. Icoana în care sunt înfăţişaţi cei doi sfinţi, dar şi moaştele Sfântului Ioan Milostivul, au fost scoase din biserica de lângă Magazinul Parângu şi duse în Piaţa Prefecturii . Un alai format din preoţi, autorităţi locale şi credincioşi au însoţit obiectul de cult. Garda de onoare a poliţiştilor locali a defilat cu torţe aprinse, iar în fruntea procesiunii s-au aflat tineri îmbrăcaţi în costume populare. „Este foarte frumos. Este pentru prima dată când particip, dar m-a impresionat tot ce s-a întâmplat“, a spus o participantă la procesiune. 

Manifestarea capătă amploare de la un la altul

Icoana şi moaştele Sfântului Ioan Milostivul au fost aduse în Piaţa Prefecturii, unde s-a desfăşurat o scurtă ceremonie religioasă. Primarul oraşului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a spus că procesiunea capătă o tot mai mare amploare de la un an la altul: „Este, deja, o acţiune care a căpătat o anume tradiţie. Mă bucur că au participat atât de multe persoane, ceea ce demonstrează că manifestarea capătă amploare de la un la altul“.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite