Paşte pe schiuri la Rânca-Gorj. Stratul de zăpadă în staţiunea gorjeană este de o jumătate de metru pe pârtii
0Turiştii care vor alege să-şi petreacă Paştele în zona montană Rânca au şanse mari să se poată bucura şi de o partidă de schi.
În momentul de faţă, stratul de zăpadă măsoară, pe pârtiile din Rânca, aproximativ o jumătate de metru, iar condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt foarte bune, deşi ne aflăm la jumătatea primăverii. „Avem patru pârtii pe care se poate schia, trei pârtii în centrul staţiunii şi pârtia de pe Vârful Păpuşa. În acest moment, zăpada măsoară 40-60 de centimetri şi ştim cu toţii că schiul de primăvară este cel mai plăcut. Putem spune că dacă vremea va ţine cu noi, până la jumătatea lunii aprilie, sezonul de schi rămâne deschis. Aşteptăm turiştii în aceste zile să se bucure de vreme şi de munte”, a precizat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Salvamont Gorj.
Mai puţini turişti
Numărul rezervărilor este foarte mic în comparaţie cu anul trecut, atunci când jumătate din spaţiile de cazare au fost ocupate de sărbătorile pascale.
„În acest Paşti nu avem prea mulţi turişti care au decis să îşi petreacă sărbătorile la Rânca. Deşi vremea ţine cu noi şi zăpada măsoară între 80 de centimetri şi un metru şi se poate schia, foarte puţine camere au fost rezervate pentru minivacanţa de Paşti. Eu am doar 30% din camere ocupate, respectiv 20 de turişti. Anul trecut a fost mai bine, am avut aproximativ 60 de turişti. Mulţi au refuzat să mai vină din cauza drumului spre Rânca care a fost închis abuziv de drumari. Turiştii care şi-au rezervat la noi camere sunt din Buzău, Bucureşti şi Craiova,
a precizat Constantin Pănescu, administratorul unui pensiuni.
Miel la proţap şi lăutari
Tarifele pentru perioada sărbătorilor sunt de până la 65 de lei pe zi/persoană.
Cei care vor să aibă parte şi de o masă festivă de Paşte trebuie să, însă patronii de pensiuni spun că distracţia şi meniul culinar merită toţi banii. Cei care vor şi o masă festivă de Paşte trebuie să mai plătească încă 80 de lei/persoană. Cabanierii încearcă să-i atragă pe turişti spre Rânca. „Pentru zilele de Paşti am pregătit pentru turişti mai multe surprize culinare. Cei care vor petrece la noi această sărbătoare vor putea mânca carne de miel făcută la proţap, carne scoasă din oala cu untură, sărmăluţe, vin de calitate, tradiţionalele ouă roşii şi bineînţeles lăutari care să încânte atmosfera. Tarifele noastre în această perioadă sunt acceptabile. Turiştii vor plăti între 55 şi 65 de lei de persoană pe zi cu mic dejun inclus, copiii nu plătesc nimic, iar pentru masa festivă vor plăti 80 de lei de persoană”, a mai spus Constantin Pănescu.