Mărturisirea tulburătoare a unui medic urolog care a fost anunţat că a fost infectat cu COVID-19, după care rezultatul testului a fost infirmat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul a povestit ce i s-a întâmplat
Medicul a povestit ce i s-a întâmplat

Dan Dănilă, medic urolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, a mărturisit stările prin care a trecut de când a fost anunţat că a fost infectat cu noul coronavirus, în urma unui test făcut într-un laborator neacreditat, şi până când rezultatul a fost infirmat de alte teste făcute în laboratoare recunoscute.

Laboratorul de genetică di cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, care nu este acreditat prin Ordin de Ministru, a stabilit că medicul urolog a fost infectat cu COVID-19. Imediat, acesta a fost internat în spital. Dan Dănilă relatează stările prin care a trecut, mai ales că a fost nevoit să-şi anunţe soţia insărcinată: „Atunci când am aflat rezultatul testului SARS Cov 2 care mi s-a efectuat la Tg Jiu, eram de gardă. Aşteptam cu sufletul la gură ca cineva să mă sune şi să îmi comunice rezultatul, care, evident, speram să fie negaitv. Ironia este că nu m-a sunat nimeni. Am aflat mai întâi din presă că rezultatul testului meu este pozitiv. Tot ceea ce ştiam despre confidenţialitatea informaţiilor medicale, despre comunicarea cu pacientul, era contrazis de acest mod de abordare.
La ceva timp dupa ce am citit infomatia in presă, undeva, spre miezul noptii, am fost informat oficial ca rezultatul este pozitiv şi trebuie să fiu internat în Secţia de Boli Infecto-contagioase, chiar atunci, în noaptea aceea. Am aşteptat în camera de gardă să fiu preluat de un echipaj. Aveam in minte 1000 de ganduri, toate triste… acasă aveam o soţie gravidă, de lângă care plecasem dimineaţa la gardă. Mă gândeam, cum să îi spun? Oare e şi ea pozitivă? Ce se va întâmpla cu copilul? Am îngrijit pacienţi; oare toate masurile de protecţie pe care le-am luat au fost suficiente? Oricat încercam să rămân obiectiv, nu puteam. Telefonul pe care l-am dat soţiei în noaptea aceea a fost cel mai greu lucru pe care l-am avut de făcut. Am fost internat undeva la miezul noptii. Am petrecut noaptea gândindu-mă. Nu stiam ca testul care mi se efectuase are nevoie de o confirmare la un alt laborator. In ziua urmatoare am fost testat din nou, la un laborator din capitala. Rezultatul a fost negativ. Nu am fost externat. Mi s-au facut inca 2 teste, unul la Tg Jiu, si altul din nou in capitala. Toate negative. Inexplicabil pentru mine cum s-a putut intampla ca intr-un interval de timp atat de scurt sa am aceste rezultate. Am fost externat. Acum am ramas cu amaraciunea celor intamplate. Am aflat tot din presa ca aparatul de testare de la TG Jiu ar fi defect. Nu stiu care sunt problemele…Erorile umane sau materiale creeaza mari probleme de ordin fizic si emotional pacientilor.
Cand am fost externat, oamenii făceau câte un pas in spate cand ma vedeau, altii, pacienti pe care i-am tratat sunau panicaţi sa intrebe daca sunt sau nu infectat. In cele 2 zile in care am fost internat incercam din rasputeri sa raman obiectiv, sa gandesc limpede, sa raman eu insumi. In zilele acelea, care mi-au parut ani, am fost placut surprins de atitudinea Doamnei Dr Manea de la Sectia de Boli Infectioase ca si a d-nei Dr Gherghe de la DSP care a tinut legatura atât cu mine, cât şi cu soţia mea. Acum, suntem bine, atat cat putem fi…”.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite