Greva foamei în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia. „Majorările salariale s-au făcut pe criterii sindicale şi politice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte angajaţi din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) se află de trei zile în greva foamei în faţa sediului din municipiul Târgu Jiu. Protestatarii sunt nemulţumiţi de modul în care conducerea CEO a crescut salariile, acuzând că salariaţii care fac parte din sindicatele neagreate de conducere au fost discriminaţi.

Protestarii fac parte din sindicatele afiliate la Federaţia Naţională Mine Energie (FNME), iar unul dintre aceştia nu face parte din nicio organizaţie sindicală. Greviştii susţin că administraţia Complexului au comis o mare nedreptate cu privire la modul în care au fost făcute creşterile salariale, beneficiarii principali fiind membrii din sindicatele agreate de conducerea unităţii, în timp ce angajaţii din sindicatele afiliate la FNME au fost favorizaţi. Protestatarii au pus chiar şi un cort în faţa sediului CEO în care se adăpostesc. Toţi protestatarii se află în concediu sau în zilele libere la care au dreptul. 

Manu Tomescu, lider al Sindicatului Energia Rovinari, a fost primul protestatar care a intrat în greva foamei: „Eu am intrat în greva foamei de joi de dimineţă. Este ultima formă de protest care mai poate să-mi apere colegii din sindicat, care au clase şi salarii mici. Unii nu au primit nimic, iar alţii foarte puţini. Grosul fondurilor s-au împărţit la pile şi la liderii SMEO (n.r. - Sindicateul Mine Energie Oltenia), care este sindicatul administraţiei. Domnul Ciurel (n.r. - managerul privat al CEO) şi liderii SMEO au dat bani numai la privilegiaţi. Asta ne-a determinat să facem greva foamei. Preşedinţii noştri din comisiile mixte au făcut din luna octombrie nenumărate adrese, că se fac abuzuri, nedreptăţi şi  discriminări, dar nu s-a primit niciun răspuns. Din partea administraţiei este o sfidare şi ignorare totală. Nu cer nimic pentru mine. Nu sunt pe niciun tabel şi nu am cerut o clasă mai mare de salarizare.

image

Eu sunt aici pentru membrii mei de sindicat, pentru colegii mei din cadrul Complexului Energetic. Din grupa mea, am cinci colegi care ar fi fost îndreptăţiţi după regulamentul care a fost stabilit în comisia mixtă să se regăsească în creşterea salarială nu este niciun membru. (...) Am avut discuţii cu managerul Ciurel şi cu directorul Ruşeţ, dar nu ne-au dat dreptatet şi îşi susţin punctul de vedere“

„Nu îmi mai simt picioarele de la genunchi în jos“

La o perioadă de patru ore, un echipaj de la Serviciul de Ambulanmţă Gorj vine să verifice starea de sănătate a greviştilor. Manu Tomescu spune că starea de sănătate:

„Mă simt rău. Foamea nu ar fi cea mai mare problemă, pentru că bem ceai şi apă plată, dar frigul ne doboară. De la genunchi în jos nu îmi mai sunt picioarele. Îmi este foarte frig“. 

Muncă şi posturi identice, salari diferite

image

Printre grevişti se Nicolae Marcu de la EMC Peşteana. Acesta este nemulţumit de modul în care au fost acordare clasele salariale, care au dus la creşterile salariale: „S-au făcut pe criterii sindicale şi politice. E vorba de personalul care are clase foarte mici şi dacă fac parte din sindicatele afiliate la FNME nu a primit nici măcar o clasă sau au primit doar câte una, iar creşterea salarială a fost nesemnificativă. De aceste majorări salariale ar fi trebuit să beneficieze de aceleaşi creşteri, având în vedere că prestează aceeaşi muncă şi sunt încadraţi pe aceleaşi posturi cu cei cărora le-au fost majorate salariile“. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite