FOTO Parc pentru 100 de copii cu diazabilităţi amenajat de voluntari străini şi români
0Mai mulţi voluntari români şi străini au început de ieri să amenajeze un părculeţ care va cuprinde un loc de joacă pentru aproximativ 100 de copii cu dizabilităţi internaţi în Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale din Târgu Jiu.
Părculeţul va avea 700 metri pătraţi şi este destinat minorilor internaţi în Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale.
Parcul şi locul de joacă, în suprafaţă de 700 metri pătraţi, pentru copiii cu probleme de sănătate va fi amenajat în două săptămâni. Voluntarii au început de astăzi să cureţe terenul de mărăcini. Cel mai destoinic dintre ei este Pierre, un tânăr în vârstă de 21 de ani din Bordeaux, student la Facultatea de Comerţ, care vrea ca în vacanţa de vară să facă o faptă bună şi să le aducă o bucurie copiilor necăjiţi. „Urmez Şcoala de comerţ. Este pentru prima dată când particip la un şantier şi sunt foarte bucuros. Eu am şansa să am în Franţa o familie care mă ajută să-mi continui studiile şi este normal ca în timpul liber să mă implic şi să dau o mână de ajutor celor care nu au avut noroc şi fac acest lucru cu bucurie“.
Studentul francez este impresionat de ospitalitatea românească: „M-a impresionat pozitiv ospitalitatea tinerilor români. Îmi doresc ca oricine să am o familie normală, să am o viaţă frumoasă şi o meserie care să-mi permită să am timp liber“.
13 voluntari din rândul persoanelor cu dificultăţi participă la amenjarea parcului
Este al optulea şantier de solidaritate pe care asociaţia Ateliere Fără Frontiere îl desfăşoară. Printre voluntari se numără şi persoane cu o situaţie financiară dificilă care lucrează în cadrul Asociaţiei Ateliere Fără Frontiere. „Este un proiect de solidaritate al Asociaţiei Ateliere fără frontiere din Bucureşti, care se ocupă cu reintegrarea persoanelor din România aflate în dificultate. Astfel de proiecte reprezintă un instrument de integrare a acestor persoane care sunt prezente pe şantierul de la Târgu Jiu. O să încercăm să amenajăm un parc de joacă pentru copiii cu dizabilităţi pentru cei mari şi cei mici. Noi participăm cu 13 voluntari din Bucureşti, care lucrează în cadrul atelierului nostru din Bucureşti unde recondiţionează şi reciclează echipament electronic şi informatic. Şi-au luat concediu în această perioadă pentru a participa la acest şantier“, a spus Lucica Roşescu, coordonator de proiect. La şantierul de solidaritate mai participă voluntari din Italia, Armenia şi Portugalia.
Cel mai apropiat loc de joacă se află la şase kilometri
Proiectul este de mare ajutor copiilor internaţi în cadrul instituţiei, întrucât primul loc de joacă la care pot să meargă în prezent este la şase kilometri distanţă de ei. „Este un proiect benefic pentru că reuşim să îndeplinim standardul impus de lege, de socializare şi recreere, acest lucru fiind aproape imposibil de realizat din cauza lipsei fondurilor. Cel mai apropiat loc de joacă se află în centrul oraşului şi este imposibil să deplasăm toţi copiii“, a spus Sorin Torop, reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.