Comisie de la MApN pentru podul mobil peste râul Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O comisie a Ministerului Apărări Naţionale va ajunge în Gorj în perioada următoare pentru a face o analiză cu privire la montarea podului mobil peste râul Jiu, între localităţile Turcineşti şi Târgu Jiu.

„Toate documentele, inclusiv propunerea pentru hotărârea de guvern privind alocarea sumelor necesare reabilitării podului, au fost transmise de joi (n.r. - 27 aprilie) Ministerului Administraţiei şi Dezvoltării Regionale, precum şi MAI. Solicitarea pentru acel pod mobil a fost transmisă Ministerului Apărării Naţionale. În urma discuţiilor purtate cu domnul ministru Leş în care i-am prezentat situaţia, o comisie va sosi în perioada următoare pentru a stabili exact dimensiunile structura tehnică, metalică şi alte aspecte ce ţin de amplasarea podului mobil“,

a spus Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.  

Podul s-a prăbuşit chiar în ziua de Paşti

Un pilon al podul peste Jiu s-a scufundat şi circulaţia a fost interzisă char în ziua de Paşti. Autorităţile au stabilit două rute ocolitoare, prin comunele Stăneşti şi Schela, ceea ce înseamnă un ocol chiar şi de peste 30 de kilometri. Localnicii folosesc mai muilt un drum industrial, pe care autorităţile nu-l recomandă. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite